X

‘Beluga-spion’ găsită moartă în sud-vestul Norvegiei ar fi fost ucisă intenţionat, susţin două ONG-uri

Beluga-spion’ găsită moartă în sud-vestul Norvegiei ar fi fost ucisă intenţionat, susţin două ONG-uri

Beluga Hvaldimir, care a făcut subiectul a numeroase teorii, printre care şi suspiciuni de spionaj, după ce a fost găsită moartă la sfârşitul săptămânii trecute în sud-vestul Norvegiei, ar fi fost ucisă cu gloanţe, au afirmat miercuri două ONG-uri norvegiene, relatează AFP.

Organizaţiile pentru drepturile animalelor NOAH şi One Whale au anunţat că au depus o plângere la poliţia norvegiană în vederea deschiderii unei “anchete penale”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Hvaldimir, un cetaceu alb descris drept tânăr şi sănătos, a fost găsit fără viaţă sâmbătă, în largul coastelor din Risavika, în sud-vest.

Corpul său a fost transportat luni la o filială locală a Institutului Veterinar Norvegian, în vederea efectuării unei autopsii.

Raportul este aşteptat “în termen de trei săptămâni”, a declarat o purtătoare de cuvânt a institutului.

“Avea multiple răni prin împuşcare pe corp”, a declarat pentru AFP Regina Crosby Haug, care a declarat că a văzut cadavrul luni.

Regina Crosby Haug conduce One Whale, un ONG special creat pentru a monitoriza deplasările cetaceului, devenit o celebritate în Norvegia.

“Rănile balenei sunt alarmante şi de o natură care nu permite excluderea unui act criminal. Ele sunt şocante”, a declarat la rândul său Siri Martinsen, conducătoarea organizaţiei NOAH, citată într-un comunicat.

“În faţa unei suspiciuni de act criminal, este esenţial ca poliţia să intervină rapid”, a adăugat ea.

Un al treilea ONG, Marine Mind, a declarat că l-a găsit pe Hvaldimir mort, sâmbătă, în jurul orei 14:30 (12:30 GMT).

“Nu exista niciun indiciu imediat cu privire la cauza morţii”, a declarat pentru AFP conducătorul Marine Mind, Sebastian Strand. “Am văzut nişte urme, dar este prea devreme să ne pronunţăm”, a precizat el.

Potrivit spuselor sale, unele urme au fost probabil cauzate de atacurile păsărilor marine, însă altele rămân inexplicabile în acest stadiu.

Cu o vârstă estimată între 15 şi 20 de ani la momentul morţii, Hvaldimir a fost reperat în aprilie 2019 în largul regiunii arctice Finnmark, în nordul îndepărtat al Norvegiei.

La momentul respectiv, beluga purta un harnaşament misterios, echipat cu un suport pentru o cameră video de mici dimensiuni, cu textul “Echipament St. Petersburg” imprimat în limba engleză.

Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

Acest lucru a stârnit speculaţii conform cărora ar fi fost vorba de un animal-spion provenit din Rusia vecină, ceea ce a condus la numele Hvaldimir, o combinaţie între cuvântul norvegian pentru “balenă” (“hval”) şi prenumele preşedintelui rus Vladimir Putin.

Moscova nu a făcut declaraţii oficiale în legătură cu speculaţiile despre Hvaldimir.

Balena beluga, numită şi delfin alb, trăieşte în mod obişnuit mult mai la nord, în apropiere de Groenlanda, sau în apele arctice ruse sau norvegiene.

Tags: beluga
Diverse