X

Ben Wallace o susţine pe Liz Truss pentru funcţia de premier în UK

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a primit un nou sprijin în campania sa pentru a deveni viitorul premier, după ce ministrul apărării, Ben Wallace, unul dintre cel mai populari membri ai guvernului, şi-a exprimat vineri susţinerea pentru ea, potrivit Reuters şi agerpres.

Liz Truss, care este în cursă cu fostul ministru de finanţe, Rishi Sunak, pe care ar urma să îl învingă, conform sondajelor de opinie realizate în rândul membrilor Partidului Conservator aflat la putere, este “sinceră” şi “directă”, a scris Wallace în The Times.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

“Am stat alături de ea în guvern, în întâlniri bilaterale şi în summituri internaţionale. Este fermă. În plus, este sinceră şi directă”, a adăugat el.

Wallace l-a atacat de asemenea şi pe Sunak pentru că a părăsit postul de ministru al finanţelor la începutul lunii iulie, ceea ce a contribuit la un val de demisii care a culminat cu anunţul lui Johnson că se retrage din funcţia de prim-ministru.

“Ca ministru al apărării, nu îmi permit luxul să ies pur şi simplu pe uşă. Am un rol în a menţine această ţară sigură”, a declarat Wallace într-un interviu pentru cotidianul The Sun.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

“Iar apărătorul pieţelor, al economiei noastre, este ministrul finanţelor”, a adăugat el.

Rezultatul votului în rândul membrilor Partidului Conservator pentru noul lider va fi anunţat la 5 septembrie.

Wallace era văzut iniţial ca favorit să îl înlocuiască pe Johnson în funcţia de premier, însă el s-a exclus din cursă.

Tags: Ben WallaceLiz TrussPartidul ConservatorRishi Sunak
Categorii: Externe