France 24
Benjamin Netanyahu joacă un rol central în politica israeliană de mai multe decenii. Fost consultant de afaceri, din 2009 este în fruntea guvernului, unde s-a mai aflat pentru trei ani în anii 90, notează dpa, potrivit agerpres.
Dacă va fi reales marţi, în iulie Netanyahu îi va lua lui David Ben Gurion, părintele fondator al Israelului, titlul de prim-ministru cu cel mai îndelungat mandat din istoria ţării.
Citește și: Sute de oameni au demonstrat în SUA pentru publicarea raportului lui Robert Mueller
“Bibi” s-a născut în 1949 şi a crescut într-un cartier înstărit al Tel Avivului. Este primul şef de guvern israelian născut în ţară după crearea statului evreu.
Familia sa s-a mutat în SUA pe când era adolescent, ceea ce i-a asigurat o stăpânire excelentă a limbii engleze şi o bună cunoaştere a celui mai important aliat al Israelului. A revenit mai târziu în ţară pentru a servi într-o unitate de elită a forţelor armate.
În anii 80, a fost trimis ca ataşat diplomatic la Washington, poziţie pe care a folosit-o pentru a-şi lansa cariera politică.
A avansat pentru a deveni ambasador pe lângă ONU, unde talentul său oratoric l-a ajutat şi l-a făcut remarcat în SUA, inclusiv în rândul importantei comunităţi evreieşti, dar şi în Israel.
A ocupat de două ori funcţia de ministru de externe, iar în 1996 a devenit pentru prima dată premier, adoptând o poziţie extrem de critică faţă de acordurile de pace de la Oslo semnate cu palestinienii trei ani mai devreme.
Guvernul său a căzut prematur, în 1999, după ce în 1997 semnase un acord cu palestinienii privind împărţirea controlului la Hebron, în Fâşia Gaza, îndepărtându-şi adepţii dreptei radicale din cadrul coaliţiei sale guvernamentale.
Între 2003 şi 2005 a fost ministru al finanţelor, fiind creditat cu îmbunătăţirea semnificativă a situaţiei economice a ţării. A plecat din guvern din cauza planurilor de dezangajare unilaterală a Israelului din Gaza.
Citește și: Donald Tusk propune o amânare flexibilă a Brexit-ului
După reinstalarea sa la putere în 2009, procesul de pace a rămas blocat şi au avut loc două războaie în Fâşia Gaza.
Când în SUA s-a aflat la putere preşedintele Barack Obama, Netanyahu a continuat să marcheze puncte acasă, în pofida relaţiei reci cu liderul de la Casa Albă, susţinându-şi în faţa Congresului poziţia împotriva acordului nuclear iranian şi întărindu-şi imaginea de apărător ferm al Israelului pe scena mondială.
Sosirea la putere a preşedintelui Donald Trump a fost ca un cadou cu repetiţie pentru Netanyahu, mai întâi cu mutarea ambasadei SUA la Ierusalim şi mai nou prin recunoaşterea suveranităţii Israelului asupra Platoului Golan.
Netanyahu se mândreşte cu relaţia sa apropiată cu Trump şi din campania sa electorală nu lipsesc afişele cu cei doi zâmbind unul lângă celălalt.
Între cei doi pot fi identificate de altfel unele similarităţi, între care lupta cu presa. În egală măsură, amândoi au purtat campanii electorale dure şi au fost acuzaţi că provoacă divizare şi înverşunare.
În ultimele alegeri câştigate de Netanyahu, în 2015, el i-a avertizat pe alegători chiar în ziua scrutinului că “votanţii arabi merg la vot în masă”.
Şi în actuala campanie electorală Netanyahu a folosit “tactica fricii” în legătură cu partidele arabe. “Ori Bibi, ori Tibi”, a scandat el, referindu-se la deputatul Ahmad Tibi, liderul partidului arab Taal. Netanyahu l-a descris pe adversarul său centrist Benny Gantz ca fiind de “stânga” şi a afirmat că acesta va forma o coaliţie cu partidele arabe.
Dacă în ultima vreme campania lui Netanyahu s-a concentrat pe discreditarea adversarilor şi elogierea propriilor realizări în plan diplomatic, într-o primă fază se axase pe demontarea acuzaţiilor de corupţie împotriva sa, în condiţiile în care asupra premierului pluteşte spectrul inculpării pentru mită, fraudă şi abuz de încredere. Netanyahu a negat toate acuzaţiile şi a acuzat în schimb poliţia, media şi pe oponenţii săi că au lansat o vânătoare de vrăjitoare împotriva sa.
Totuşi, conform sondajelor de opinie, intenţia anunţată la sfârşitul lui februarie de procurorul general de a-l pune sub acuzare pe prim-ministru nu a afectat în mod semnificativ popularitatea lui Netanyahu. Adevăratul test se va afla săptămâna viitoare în mâinile alegătorilor, la urnele de vot, menţionează dpa.