X

Bentley va renunţa la 1.000 de angajaţi

Bentley, producătorul de maşini de lux, va renunţa la 1.000 de angajaţi pentru a supravieţui pe viitor. Compania are 4.200 de angajaţi la uzina din U.K. şi va reduce numărul lor cu aproape un sfert din cauza crizei, conform Automotive News, potrivit mediafax.

Reducerea locurilor de muncă se va face în cadrul unui „program de eliberare voluntară”. Cei care pleacă de bună voie vor avea susţinere financiară din partea Bentley, în cazul în care îşi doresc să se orienteze într-o altă carieră. Cu toate acestea, programul nu exclude concedierile obligatorii viitoare.

Citește și : Un oraș din zona arctică a Rusiei a fost pus sub carantină

Brand-ul din grupul Volkswagen a avut vânzări în creştere în primul trimestru, dar din cauza închiderii fabricii din aprilie până în mai, veniturile se anunţă mai mici cu 20-30%.

Compania este cunoscută pentru maşini de peste 200.000 de euro, precum Continental GT coupe, Flying Spur, Bentayga (SUV).

Marca a fost fondată în 1919, este parte a grupului Volkswagen din 1998 şi are o producţie anuală de aproximativ 11.000 de maşini.

Citește și : Rodrigo Duterte continuă războiul cu traficanții de droguri: ‘VĂ OMOR!’

Tags: BentleymasiniSUVVolkswagen
Categorii: Diaspora