X

Berlinul atenţionează cu privire la urmările retragerii premature a trupelor străine din Afganistan

O retragere prematură a forţelor NATO din Afganistan ar putea duce la recăderea acestei ţări sub regimul islamic strict al talibanilor, a atenţionat sâmbătă ministrul apărării al Germaniei, Annegret Kramp-Karrenbauer, informează Reuters, scrie agerpres.

Kramp-Karrenbauer, care este de asemenea preşedinta Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului federal Angela Merkel şi care este considerată cea mai probabilă succesoare a acesteia, a declarat că retragerea trupelor străine ar putea avea urmări extrem de negative în special pentru femeile afgane.

Citește și : Anchetă împotriva lui Guaido pentru ‘legături’ cu o bandă de traficanţi de droguri columbieni

“Sunt îngrozită că dacă ne vom abandona responsabilităţile (în Afganistan) vom vedea imagini oribile cu femei bătute cu pietre şi spânzurate şi cu fete care nu vor putea să se ducă la şcoală şi care vor fi căsătorite cu forţa”, a declarat Kramp-Karrenbauer la o reuniune a femeilor din CDU.

Donald Trump a anunţat săptămâna trecută că a rupt negocierile cu mişcarea talibanilor privind o retragere treptată a forţelor americane. Declaraţiile lui Donald Trump au intervenit după un nou atentat mortal în care a fost ucis şi un soldat american la Kabul.

Citește și : Zeci de mii de persoane aşteptate la o ceremonie memorială în onoarea fostului preşedinte al Zimbabwe Mugabe

Statele Unite sunt prezente militar în Afganistan din 2001, când i-au înlăturat pe talibanii atunci la putere, denunţând prezenţa Al Qaida pe teritoriul lor. În prezent, aproximativ 14.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Afganistan.

Germania a trimis circa 1.300 de soldaţi în Afganistan. Parlamentul german a aprobat încheierea mandatului acestor soldaţi în martie 2020.

Tags: AfganistanAngela MerkelAnnegret Kramp-KarrenbauerCDUNATO
Categorii: Diaspora