X

Berlinul avertizează că războiul din Ucraina s-ar putea extinde

Berlinul avertizează că războiul din Ucraina s-ar putea extinde

Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate, transmite vineri DPA, potrivit stiripesurse.ro.

”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării.

Citeşte şi: Grosu vorbeşte despre posibilitatea de a avea un Procuror General din România – Stiripesurse.md

Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”.

Berlinul avertizează că războiul din Ucraina s-ar putea extinde

”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum.

Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.

Berlinul avertizează că războiul din Ucraina s-ar putea extinde

Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el.

Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ”operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

Tags: berlinBoris PistoriusBundeswehrgermaniaucraina
Război in Ucraina