Berlinul este paralizat de o grevă în transportul public

Publicat:

Lucrătorii din transportul în comun din Berlin, inclusiv cei de la metrou, au declanşat duminică noaptea o grevă de o zi, în sprijinul revendicărilor salariale şi privind programul de lucru, relatează DPA, potrivit agerpres.

“Greva de avertisment a început (n. red. – luni) la ora 03:00 a.m., conform planificării”, a anunţat un reprezentant sindical. Negocierile între autoritatea de transport public din Berlin (BVG) şi sindicate s-au întrerupt joia trecută.


Citește și: Preşedinta şi co-proprietara companiei aeriene S7 a murit în tragedia aviatică din Germania – VIDEO

În capitala germană nu circulă metroul, tramvaiele şi majoritatea autobuzelor. Protestul nu a afectat şi serviciul feroviar subteran pentru suburbii. Autorităţile au organizat servicii suplimentare pentru a compensa efectele grevei, dar au comunicat că trenurile sunt mai pline ca de obicei.

Un purtător de cuvânt al taximetriştilor berlinezi a declarat unui post de radio local că serviciile de taxi sunt deosebit de solicitate.

Citește și: Președintele algerian se pregătește să-și anunțe demisia

Grevele de avertisment, de scurtă durată, sunt o tactică uzuală a sindicatelor germane, înaintea grevelor generale, arată DPA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.