
Autorităţile din Berlin au înăsprit joi restricţiile de combatere a coronavirusului, în contextul în care capitala Germaniei este lovită de al treilea val al pandemiei, relatează DPA, potrivit agerpres.
În conformitate cu noile reguli aplicabile de vineri, oamenii au voie să iasă doar singuri sau câte doi între orele 21.00 şi 05.00, au declarat oficiali pentru DPA.
Citeşte şi: Italia PRELUNGEŞTE restricţiile până la sfârşitul lui aprilie – Black News
Regulile actuale pentru limitarea contactelor în timpul zilei vor rămâne în vigoare, adunările în exterior şi în interior fiind limitate la maximum cinci persoane din două gospodării. Copiii nu sunt vizaţi de restricţii.
Citeşte şi: Veşti bune de la CDC: Persoanele vaccinate NU mai pot transmite coronavirusul – Black News
Reglementările privind reuniunile în interior vor fi şi ele înăsprite de marţi, numai membri ai unei singure gospodării şi o persoană din exterior având permisiunea de a se întâlni. De asemenea, vizitele nu vor fi permise între orele 21.00 şi 05.00.