Berlinul ‘pune bariere’ la licitaţiile pentru armamente sensibile

Publicat:

Guvernul de la Berlin a anunţat miercuri că va limita la companiile germane participarea la licitaţiile pentru achiziţiile de sisteme de armamente sensibile, o măsură protecţionistă din partea cancelarului Angela Merkel, care s-a pronunţat până acum cu putere împotriva unor astfel de bariere, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Într-un document de strategie cu efect imediat, guvernul precizează că va extinde aplicabilitatea regulilor actuale la nave şi tehnologii de război electronic.


Citeşte şi: Bernie Sanders câştigă ‘la mustaţă’ alegerile din New Hampshire. Rezultat umilitor pentru Biden!

Până în prezent, guvernul limita la companiile germane doar participarea la licitaţiile pentru submarine. Extinderea acestei strategii este parţial menită să facă mai competitivă industria internă de apărare.

Documentul mai prevede că, dacă firmele germane nu întrunesc condiţiile stabilite de armată, licitaţia va fi deschisă şi companiilor concurente din Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Guvernul de la Madrid face un pas important pentru legalizarea eutanasiei

‘Vrem să susţinem şi să sprijinim dezvoltarea capabilităţilor de apărare esenţiale care au importanţă strategică atât în Germania, cât şi în Uniunea Europeană’, a declarat ministrul economiei, Peter Altmaier.

La presiunea preşedintelui american Donald Trump, Germania are în plan să atingă ţinta de alocare a 2% din PIB pentru bugetul de apărare, amânând-o însă pentru 2031 şi ratând astfel limita anului 2024 stabilită de NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși SUA au anunțat joi confiscarea a 41 de domenii de internet, despre care...

Cel puţin 78 de morţi şi zeci de dispăruţi după scufundarea unui feribot în RD Congo chiar sub ochii rudelor şi prietenilor pasagerilor

Cel puţin 78 de morţi şi zeci de dispăruţi după scufundarea unui feribot în RD Congo chiar sub ochii rudelor şi prietenilor pasagerilor Cel puţin...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.