X

Berlinul și Ankara se angajează să combată discursurile bazate pe ură

Germania şi Turcia şi-au evidenţiat marţi disponibilitatea de a coopera, într-o declaraţie comună transmisă la două săptămâni după un atac alimentat de rasism în oraşul Hanau în care au fost luate ca ţintă mai multe persoane de origine turcă, potrivit DPA, transmite și agerpres.

“Germania şi Turcia au convenit că sămânţa urii nu trebuie lăsată să crească”, au precizat miniştrii de interne ai celor două ţări, Horst Seehofer şi Suleyman Soylu.

Citește și: Serviciile de securitate americane se tem de actorii străini: ‘Pot influența alegerile din SUA!’

Cooperarea strânsă este cea mai bună cale de a preveni o confruntare între religii şi viziuni asupra lumii, au adăugat ei.

“Vrem să folosim intens toate canalele create pentru asta. Coexistenţa paşnică necesită conştientizare şi apreciere reciproce”, au mai precizat miniştrii.

Un bărbat german de 43 de ani a împuşcat mortal nouă persoane de origine străină, inclusiv un român, în atacul de la 19 februarie din centrul oraşului Hanau. Suspectul, identificat doar ca Tobias R, s-a întors apoi acasă, şi-a ucis mama de 72 de ani şi s-a sinucis.

Anchetatorii spun că el avea viziuni rasiste şi era bolnav mintal.

Cei doi miniştri au cerut ca “lupta împotriva extremismului de dreapta şi a xenofobiei” să fie continuată cu hotărâre, observând că este al treilea atac terorist de extremă-dreapta din Germania în interval de câteva luni.

“Prin crimele lor, făptaşii vor să semene discordie, să alimenteze prejudecăţi reciproce şi să asmută comunităţi întregi una împotriva alteia. Nu vom permite asta”, au mai spus ei.

Citește și: Inculpat pentru corupție, Netanyahu a câștigat alegerile din Israel: ‘Cea mai mare victorie din viaţă’

Miniştrii au salutat “răspunsul cumpătat al grupurilor afectate, în special turcii şi toţi germanii de origine turcă”, spunând că este “un semn încurajator al faptului că nu ne vom lăsa divizaţi de terorism”.

O ceremonie de comemorare va avea loc miercuri la Hanau în memoria celor ucişi în atac. Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul Angela Merkel sunt aşteptaţi la eveniment.

Tags: Angela MerkelankaraberlinFrank-Walter SteinmeiergermaniaHanauHorst SeehoferSuleyman SoyluTobias R.turcia
Categorii: Diaspora