Berlinul vrea ca doar cei mari din UE să aibă drept la veto: ‘Nu ne mai putem permite să fim luaţi OSTATICI!’

Publicat:

Ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a făcut apel luni la Uniunea Europeană să elimine posibilitatea de veto de care dispune fiecare stat membru, pentru ca UE “să nu fie luată ostatică” în capacităţile sale de acţiune, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Nu ne mai putem permite să fim luaţi ostatici de cei care paralizează politica externă europeană prin vetoul lor. Cei care fac asta se joacă, pe termen mai scurt sau mai lung, cu coeziunea Europei”, a spus Maas într-o conferinţă de presă la Berlin.


Citeşte şi: Liderul Boko Haram S-A SINUCIS – Black News

“Prin urmare, o spun deschis: Vetoul trebuie să dispară, chiar dacă acest lucru înseamnă că putem fi puşi în minoritate”, a explicat şeful diplomaţiei germane.

Regulile Uniunii Europene prevăd că anumite decizii, în special în materie de fiscalitate sau în chestiunile de politică externă, cer unanimitatea statelor membre.

Din acest sistem apare posibilitatea ca o ţară să îşi folosească dreptul de veto pentru a bloca, întârzia sau atenua luarea unor poziţii de către UE.

“Pentru că am considerat mereu solidaritatea internă şi suveranitatea externă ca feţele aceleiaşi medalii, acum, după crizele interne, trebuie să facem din nou progrese în capacitatea de acţiune a UE în materie de politică externă”, a pledat Maas.

Ungaria şi-a folosit cu regularitate dreptul de veto, în ultimele luni, pentru a bloca declaraţii critice despre China. Mai recent, Budapesta a refuzat de asemenea să sprijine o declaraţie care făcea apel la un armistiţiu între Israel şi palestinieni.

Citeşte şi: Doi morţi şi cinci răniţi după explozia unei maşini-capcană în Libia (VIDEO) – Black News

Criticat deseori de Bruxelles pentru reformele lor acuzate că subminează valorile democratice, Polonia şi Ungaria s-au opus de asemenea, în noiembrie, adoptării bugetului multianual al UE şi planului european de relansare conceput pentru a ajuta statele membre să facă faţă pandemiei.

Potrivit ministrului german, revenirea la un principiu al majorităţii în cadrul unui vot între statele membre ar permite să se evite ameninţarea unei Uniuni Europene “cu două viteze”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.