Berlusconi îşi arogă un merit istoric: ‘Eu am pus capăt Războiului Rece!’

Publicat:

Fostul premier Silvio Berlusconi a făcut multe afirmaţii surprinzătoare în campania electorală din Italia, iar joi a recidivat spunând că el a avut un rol esenţial în oprirea Războiului Rece, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Când mă aflam la guvernare în 2001, am spus public că vreau să pun capăt Războiului Rece, care dura de 50 de ani şi care era o suferinţă teribilă”, a spus liderul blocului de centru-dreapta din Italia, într-o emisiune matinală de televiziune.


Citeşte şi: Ungaria va fi alături de maghiarii din Transcarpatia (Szijjarto)

Afirmaţia sa i-ar surprinde pe majoritatea istoricilor, care consideră că Războiul Rece s-a încheiat în perioada cuprinsă între căderea Zidului Berlinului în 1989 şi destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.

Însă Berlusconi susţine că Războiul Rece s-a încheiat în mai 2002, la un summit NATO care a avut loc în apropiere de Roma şi la care au luat parte preşedintele american George W. Bsh şi preşedintele rus Vladimir Putin.

“Şi am reuşit (oprirea războiului Rece – n.r.) deoarece aici la Roma, la (baza aeriană de la) Pratica di Mare, în 2002, i-am convins pe George Bush şi Vladimir Putin, folosindu-mă de talentul meu în a avea relaţii de prietenie, să pun capăt Războiului Rece”, a spus el.

Berlusconi a mai declarat că acest lucru a fost posibil “prin semnarea unui tratat cu NATO care prevedea o cooperare între Federaţia Rusă şi NATO în multe sectoare, pornind de la traficul de droguri şi traficul de arme”.

Citeşte şi: 17 morţi în atacul din Florida. Cine este autorul masacrului – FOTO/VIDEO

Summitul s-a încheiat cu o declaraţie privind relaţiile NATO-Rusia, document care a oferit mecanisme pentru consultări şi cooperare.

Alianţa conservatoare formată din partidul Forza Italia al lui Berlusconi şi partenerii săi de dreapta – Liga Nordului şi Fraţii Italiei – ar urma să obţină cele mai multe locuri în parlament în urma alegerilor de la 4 martie, însă sondajele arată că cel mai probabil nu va avea o majoritate absolută.

În vârstă de 81 de ani, Berlusconi, care a condus patru guverne între 1994 şi 2011, a susţinut deseori că în perioadele în care s-a aflat el la putere Italia era mult mai respectată la nivel internaţional decât în timpul coaliţiilor de centru-stânga.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.