Bernie Sanders a făcut o avere cu poza de la Capitoliu

Publicat:

Senatorul american Bernie Sanders a anunţat miercuri că va dona unor organizaţii de caritate cei 1,8 milioane de dolari strânşi prin vânzările de produse inscripţionate cu deja celebra fotografia a AFP în care apărea singur, zgribulit şi cu braţele încrucişate, în cadrul ceremoniei de învestitură a lui Joe Biden, transmite agerpres.

Imortalizat de fotograful AFP Brendan Smialowski, momentul a inspirat mii de meme-uri în întreaga lume, astfel că fostul candidat progresist la alegerile prezidenţiale, recunoscut pentru tonul său pasionant şi pentru aerul deseori morocănos, a devenit vedetă pe internet.


Citește și : Fostul bodyguard al lui Macron este acuzat pentru paşapoartele sale diplomatice şi de serviciu

Senatorul independent de Vermont a adunat 1,8 milioane de dolari “în cinci zile pentru organizaţii de caritate” în acest stat rural din nord-estul SUA, prin vânzări de produse pe care el apare “cu mănuşile sale cu un singur deget” în ziua învestirii noului preşedinte democrat, la 20 ianuarie, se arată într-un comunicat.

Tricouri, pulovere şi alte produse derivate au fost scoase la vânzare pe site-ul său în seara de 21 ianuarie, iar stocurile s-au epuizat în jumătate de oră. Noile produse adăugate în weekend au fost vândute toate încă de luni dimineaţă, se mai menţionează în comunicat, citat de AFP.

Bernie Sanders afirmă, citat în comunicat, că el şi cu soţia sa, Jane, sunt impresionaţi “de creativitatea arătată de atât de mulţi oameni” şi “bucuroşi să îi ajutăm pe locuitorii nevoiaşi din Vermont”.

“Însă această sumă nu va putea înlocui acţiunea Congresului, aşa că voi face tot ce îmi stă în putinţă la Washington pentru a mă asigura că lucrătorii din Vermont şi din întreaga ţară obţin sprijinul de care au nevoie în mijlocul acestei crize, cea mai gravă pe care o traversăm de la Marea Depresiune”, a adăugat senatorul, socialist autoproclamat.

Getty Images, agenţia care distribuie fotografiile AFP în SUA, “va dona venituri” obţinute din acordul de comercializare către organizaţia de caritate Meals on Wheels, precizează comunicatul.

Fotograful Brendan Smialowski consideră “impresionante” evoluţia acestei imagini şi “toate declinările sale”.

Citește și : FBI nu ştie nici acum unde este laptopul lui Nancy Pelosi FURAT din Capitoliu

“Când am făcut fotografia, m-am gândit că este un moment bun, care merită câteva cadre”, a spus el miercuri pentru AFP.

“Deşi niciodată nu mă aştept şi nu caut ca munca mea să devină virală sau să se transforme în meme-uri, acestea nu mă surprind, pentru că internetul şi reţelele sociale sunt imprevizibile”, a adăugat el.

“Internetul seamănă cu un animal sălbatic – dificil de anticipat şi greu de domesticit”, a mai declarat fotograful. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A furat jumătate de milion dintr-un hotel din Chișinău

A furat jumătate de milion dintr-un hotel din Chișinău Un tânăr de 24 de ani din Soroca a fost plasat în arest pentru 30...

Maia Sandu numeşte în funcţie doi judecători

Maia Sandu numeşte în funcţie doi judecători Judecătorii Hudoba Valeri și Lavric Larisa au fost numiți în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă. Un...

O tânără mămică a născut în ambulanţă

O tânără mămică a născut în ambulanţă Un băiețel s-a grăbit să vină pe lume și s-a născut în ambulanță, duminică, 7 iulie curent. Potrivit...

Un ucrainean anunțat în căutare internațională a fost reținut la Chișinău

Un ucrainean anunțat în căutare internațională a fost reținut la Chișinău Polițiștii moldoveni au reținut, în municipiul Chișinău, un ucrainean anunțat în căutare internațională...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.