Bernie Sanders a strâns peste 25 de milioane de dolari în al treilea trimestru pentru campania din 2020

Publicat:

Bernie Sanders, unul din candidaţii democraţi la preşedinţia Statelor Unite, a strâns 25,3 milioane de dolari în trimestrul al treilea din 2019 pentru campania sa vizând Casa Albă, acumulând 1,4 milioane de donaţii individuale şi depăşind cele 18 milioane de dolari colectate în trimestrul al doilea, notează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Oficialii campaniei lui Sanders, senator american de Vermont, au declarat că fondurile mari strânse dovedesc că el continuă să fie puternic în cursa prezidenţială democrată, în ciuda scăderii sprijinului de care se bucură în unele sondaje de opinie din ultimele două luni.


Citește și : Parlament dizolvat şi alegeri anticipate în Peru

Sanders, plasat luni de zile al doilea după fostul vicepreşedinte al Statelor Unite Joe Biden în majoritatea sondajelor prezidenţiale democrate, apare de asemenea în urma colegei democrate progresiste Elizabeth Warren, senatoare de Massachusetts, în mai multe sondaje recente.

Sanders este primul dintre cei 19 candidaţi care aspiră la nominalizarea democrată în campania din 2020 împotriva preşedintelui Donald Trump care anunţă totalul fondurilor colectate în al treilea trimestru. Fondurile pentru Sanders depăşesc cea mai mare sumă strânsă de un democrat în al doilea trimestru, 24,8 milioane de dolari pentru rivalul Pete Buttigieg, primar din South Bend, Indiana.

Echipa de campanie a lui Sanders s-a grăbit să facă publică suma mare de fonduri strânsă, anunţând-o reporterilor la doar câteva minute după termenul trimestrial stabilit de Comisia pentru alegeri federale pentru declararea totalului donaţiilor, luni la miezul nopţii.

Citește și : ONU îl critică pe Mohammad bin Salman în cazul Khashoggi

Campaniile trebuie să depună rapoarte financiare detaliate până la 15 octombrie. Potrivit echipei sale, Sanders a strâns în total 61,5 milioane de dolari de când şi-a lansat candidatura în februarie.

Aproape toţi donatorii lui Sanders nu au atins nivelul maxim al contribuţiei permise, ceea ce înseamnă că pot oferi din nou bani pe măsură ce cursa continuă. Primele alegeri pentru nominalizarea democrată au loc în statul Iowa pe 3 februarie 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.