Bernie Sanders îşi lansează campania electorală şi îl numește pe Trump “persoana cea mai periculoasă din istoria modernă a SUA”

Publicat:

Senatorul american independent Bernie Sanders şi-a lansat sâmbătă, la New York, campania electorală pentru alegerile primare ale Partidului Democrat, în faţa a mii de susţinători, şi a promis să-l învingă pe preşedintele american Donald Trump, pe care l-a numit “persoana cea mai periculoasă din istoria modernă a SUA”, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Nu-i vom ceda lui Trump nici măcar un stat”, le-a transmis Bernie Sanders susţinătorilor săi, care au venit să-l sprijine la Brooklyn în pofida faptului că temperaturile nu depăşeau 0 grade Celsius.


Citește și : „Vestele galbene” au ieșit din nou pe străzile din Franța

Sanders, în vârstă de 77 de ani şi originar din Brooklyn, cartierul new-yorkez unde a decis să-şi lanseze campania pentru alegerile primare democrate, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia SUA la 19 februarie cu obiectivul de a-l “detrona” pe actualul lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump, la alegerile prezidenţiale din 2020.

Pe fondul strigătelor de “Bernie, Bernie”, câteva mii de oameni şi-au dat întâlnire în campusul Universităţii din Brooklyn, unde Sanders şi-a început studiile superioare. Jane Sanders, soţia lui Bernie, a avut misiunea de a da startul evenimentului, vorbind despre acel Bernie pe care ea îl cunoaşte cel mai bine, soţ şi bunicul a şapte nepoţi. Pentru soţia sa, care a spus că este o mare onoare pentru ea să fie măritată cu Bernie, întâlnirea din Brooklyn “nu reprezintă un moment, ci o mişcare”.

Senatorul de Vermont a candidat în 2016 pentru nominalizarea democraţilor la preşedinţia SUA, dar alegerile primare au fost câştigate în cele din urmă de Hillary Clinton.

“Ceea ce promit să fac este să colind întreaga ţară, să port cu mine valorile de care toţi în Vermont suntem mândri: încrederea noastră în justiţie, în comunitate, în politica pentru oamenii de rând şi în reuniuni locale”, a declarat Sanders în momentul în care şi-a anunţat candidatura.

Citește și : Donald Trump, discurs incendiar după o săptămână neplăcută: Preşedintele SUA s-a dezlănţuit la reuniunea CPAC

Preşedintele american Donald Trump a salutat miercuri intrarea în campanie a senatorului independent Bernie Sanders, pe care l-a numit “nebunul de Bernie”. “Nebunul de Bernie tocmai a intrat în campania (electorală). Îi doresc numai bine”, a scris în notă ironică Trump pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.