Beția la volan l-a costat doi ani de pușcărie

O nouă condamnare cu închisoarea pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate.

Citește și: FOTO Și-a ucis soția și soacra. Crimă teribilă la Soroca

Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a pronunțat o sentință, prin care un bărbat a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul în stare de ebrietate cu grad avansat. Potrivit oamenilor legii, la 4 februarie 2025, în jurul orei 21:30, inculpatul a condus un autoturism de model „Opel Astra” prin localitatea Cobâlea, raionul Șoldănești, având o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 0,71 mg/l, fapt constatat cu aparatul „Drager”.

Urmărirea penală și judecarea cauzei au durat mai puțin de 2 luni. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei de care a fost acuzat, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis și cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Totodată, inculpatului i s-a suspendat parțial executarea unui an din pedeapsă, fiind stabilită o perioadă de probațiune de 1 an, sub supravegherea organului de probațiune competent.

This post was last modified on 25/03/2025 16:03 16:03

Tags: beat la volanBetia la volancondamnare beat la volanProcuratura Generala a R. Moldovasofer beatsofer condamnat
Știrile zilei