X

Biden a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a: A fost mai mult decât un monarh. Ea a definit o epocă

Preşedintele american, Joe Biden, a adus joi un omagiu reginei Elisabeta a II-a, care s-a întâlnit cu 14 preşedinţi americani în timpul vieţii sale, potrivit agerpres

Amintindu-şi de întâlnirea lor din 2021, Biden a spus: “Ne-a fermecat cu spiritul ei, ne-a emoţionat cu bunătatea ei şi ne-a împărtăşit cu generozitate înţelepciunea ei”, relatează DPA.

Citește și : Regina Elisabeta a ll- a a murit

Prezentând condoleanţe familiei regale britanice împreună cu soţia sa, Jill Biden, preşedintele american a declarat că regina ”a fost mai mult decât un monarh. Ea a definit o epocă”.

”Într-o lume în continuă schimbare, ea a fost o prezenţă stabilizatoare şi o sursă de confort şi mândrie pentru generaţii de britanici, inclusiv pentru mulţi dintre cei care nu şi-au cunoscut ţara fără ea”.

El a continuat spunând că Elisabeta a II-a a fost “o femeie de stat de o demnitate şi o constanţă de neegalat, care a aprofundat alianţa fundamentală dintre Regatul Unit şi Statele Unite. Ea a contribuit la a face relaţia noastră specială”.

Biden a spus că aşteaptă cu nerăbdare să ”continue o prietenie strânsă cu Regele şi Regina Consoartă”.

Citește și : Care sunt schimbările pe care le va cunoaşte Regatul Unit după moartea reginei Elisabeta a II-a?

 

Tags: Elisabeta a II-aJoe Bidenmonarhomagiu
Categorii: Diaspora