Biden a câştigat detaşat şi fără surprize primul său test electoral, în cursul primarelor democrate din Carolina de Sud

Publicat:

Biden a câştigat detaşat şi fără surprize primul său test electoral, în cursul primarelor democrate din Carolina de Sud

Preşedintele Joe Biden a câştigat sâmbătă detaşat şi fără surprize primul său test electoral în căutarea celui de-al al doilea mandat la Casa Albă, în cursul primarelor democrate din Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor televiziunilor americane, scrie AFP.

Joe Biden, care se bazează pe un important electorat de culoare în acest stat conservator din sudul Statelor Unite, a câştigat primarele în faţa altor doi candidaţi cu o largă majoritate, potrivit acestor proiecţii, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

Preşedintele american, prezent în California sâmbătă seara înainte de a merge în Nevada (vest) pentru următorul vot de marţi, a estimat imediat că în noiembrie îl va învinge pe probabilul său adversar republican, fostul preşedinte Donald Trump.

“În 2024, locuitorii din Carolina de Sud s-au exprimat din nou şi nu am nicio îndoială că ne-aţi pus pe calea către o nouă victorie la preşedinţie şi o nouă înfrângere pentru Donald Trump”, a spus el într-un comunicat.

În cursul acestui prim vot oficial din cursa sa pentru nominalizarea democrată, pe care Joe Biden este aproape sigur că îl va câştiga, mai ales rata participării, în special în rândul electoratului afro-american, urmează să fie analizată.

În 2020, afro-americanii din Carolina de Sud, numeroşi proporţional cu populaţia acestui fost stat sclavagist din sud-est, i-au permis lui Joe Biden să-şi salveze campania în timpul primarelor, ajutându-l să-şi deschidă calea către Casa Albă.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

În faţa preşedintelui de 81 de ani s-au aflat printre alţii un ales puţin cunoscut din Minnesota, Dean Phillips, moştenitorul unei bogate companii de îngheţată, şi Marianne Williamson, autoarea unor cărţi foarte vândute despre dezvoltarea personală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.