Biden anunţă, în cadrul summitului internaţional privind clima, un obiectiv ambiţios şi cere lumii să urmeze exemplul SUA

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a prezentat joi, în cadrul summitului internaţional privind clima organizat online de SUA, un obiectiv ambiţios al Washingtonului privind reducerea emisiilor poluante, practic dublu faţă de cel precedent, relatează AFP, potrivit agerpres.

Astfel, potrivit lui Biden, SUA vizează o diminuare a emisiilor cu efect de seră cu 50 până la 52% până în 2030 pornind de la nivelul din 2005, în condiţiile în care vechiul angajament al Washingtonului era de a scădea aceste emisii cu 26-28% până în 2025.


Citește și : Condiţiile de detenţie ale lui Navalnîi respectă standardele internaţionale

Biden a avertizat împotriva “costului inacţiunii” şi a elogiat beneficiile economice “extraordinare” pe care le pot aduce reformele ecologice, cerând totodată restului lumii să urmeze exemplul american, în numele unui “imperativ moral şi economic”.

“Trebuie să trecem la acţiune noi toţi, în pas accelerat”, a îndemnat liderul de la Casa Albă în discursul său la summitul organizat de Ziua Pământului, subliniind că “nicio ţară nu poate rezolva această criză de una singură”.

Totuşi, notează France Presse, înainte de a face presiuni asupra altor poluatori globali să accelereze lupta împotriva încălzirii globale, Biden trebuie să dea asigurări legat de abordarea până acum inconstantă a SUA în această privinţă.

Săptămâna trecută, diplomaţia chineză s-a referit la Statele Unite ca fiind un “elev rău care se întoarce la şcoală după ce a chiulit de la cursuri”.

În absenţa SUA în epoca Trump, liderul chinez Xi Jinping a fost aplaudat pe plan mondial după ce a anunţat, la sfârşitul lui 2020, că ţara sa va începe să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon înainte de 2030 pentru a ajunge în 2060 la neutralitatea emisiilor, adică nivelul de emisii să fie egal cu cel al absorbţiei acestora.

Noul angajament anunţat de Biden ar urma să permită economiei SUA să atingă neutralitatea emisiilor până în 2050. Prin acest obiectiv, SUA pot spera să participe la menţinerea încălzirii globale cu mai puţin de 2 grade Celsius sau chiar 1,5 comparativ cu epoca preindustrială, aşa cum prevede acordul de la Paris, încheiat în 2015 şi în care Washingtonul a revenit în prima zi a preşedinţiei Biden, după ce predecesorul acestuia Donald Trump a părăsit acordul acum patru ani.

Summitul de joi precede marea conferinţă COP26 a ONU şi care urmează să aibă loc spre sfârşitul acestui an la Glasgow (Scoţia), iar marile puteri invitate la videoconferinţa organizată de Washington şi care reprezintă împreună 80% din emisiile de pe plan global s-au întrecut în angajamente, cu acest prilej.

China, principalul emiţător de gaz cu efect de seră, a promis să “coopereze” împotriva încălzirii globale cu emiţătorul nr. 2 şi adversara sa SUA. Vladimir Putin, şi el aflat în relaţii reci cu americanii, s-a angajat ca Rusia, producător major de hidrocarburi, să scadă volumul emisiilor nete de gaz cu efect de seră sub cel al Uniunii Europene, în următorii 30 de ani.

În ce o priveşte, Uniunea Europeană a ajuns in extremis la un acord privind reducerea netă cu “cel puţin 55%” a emisiilor cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990.

Marea Britanie a anunţat de marţi o reducere a emisiilor cu 78% comparativ cu 1990, iar potrivit Radio Canada premierul canadian Justin Trudeau se va angaja la o scădere a acestor emisii de 40-45% până în 2030 faţă de 2005, de la 30% până acum.

Citește și : În ciuda pandemiei, Brit Awards 2021 se va ţine cu public

 

La rândul său, premierul nipon Yoshihide Suga a anunţat că Japonia va scădea emisiile de CO2 cu 46% până în 2030 comparativ cu 2013, ţinta precedentă fiind de 26%.

Chiar şi preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, care era apropiat de Trump şi mai puţin de Biden, i-a scris acestuia din urmă angajându-se să pună capăt tăierilor ilegale de păduri în Amazonia până în 2030, în pofida scepticismului observatorilor.

Summitul privind clima se încheie vineri, când potrivit unui oficial din administraţia americană Washingtonul va putea anunţa cu claritate că “SUA s-au întors”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului Papa Francisc a salutat duminică puterea unificatoare a sportului, înaintea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la...

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.