Echipa lui Jimmy Carter a ajutat la asigurarea „non-invaziei” sovietice a Poloniei din 1980
Istoria se repetă, mai întâi ca tragedie, apoi ca farsă, spunea Karl Marx. Dar uneori, cum spune şi Mark Twain, pur și simplu rimează. În 1980, adunarea diviziilor sovietice la granița Poloniei amenința să devină o escaladare letală a războiului rece. America a avertizat Moscova că o invazie a Poloniei va ucide destinderea SUA-sovietică – și probabil mult mai rău. Consolidarea de astăzi a Rusiei la granița cu Ucraina, despre care Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden, spune că ar putea produce o invazie „în orice zi”, este fără îndoială la fel de amenințătoare. Dar Washingtonul are la dispoziție un manual util.
Aproape toată lumea credea că sovieticii vor invada Polonia. În august 1980, Lech Walesa a condus o revoltă muncitorească a șantierului naval Lenin din Gdansk, care apoi s-a transformat în greve în toată Polonia. Un guvern slab a cedat presiunilor pentru a permite un sindicat independent, Solidarity – un precedent alarmant pentru Moscova și celelalte regimuri satelite ale sale. La fel ca în Ungaria în 1956 și în Cehoslovacia în 1968, Moscova le-a dat de ales comuniștilor polonezi clătinați prin care să reprime aceste mişcări sau să riște o invazie. Varșovia a continuat să preleveze.
La fel ca forțele ruse din Belarus astăzi, Moscova și-a întărit punctul de vedere prin efectuarea de exerciții militare la granițele Poloniei. Până în decembrie 1980, până la 45 de divizii sovietice, sau mai mult de 400.000 de soldați, se aflau pe flancul estic al Poloniei. O mână de divizii est-germane și cehoslovace au fost pregătite la granițele de vest ale Poloniei. Spectrul unei a treia invazii a unui satelit est-european în 25 de ani a semănat diviziune în vestul Europei. În acest caz, istoria oferă lecții utile.
În mai 1980, Valéry Giscard d’Estaing, președintele Franței, a mers la Varșovia pentru discuții cu Leonid Brejnev, liderul sovietic bolnav. Giscard nu și-a avertizat aliații cu privire la planurile sale. Paralelele cu elanul lui Emmanuel Macron sunt greu de ratat. Mai îngrijorător pentru Washington a fost răspunsul lui Helmut Schmidt, cancelarul Germaniei de Vest, care a susținut că o invazie sovietică nu va fi un pericol. Nici nu ar deraia planurile germane de a acorda URSS împrumuturi pentru a construi o conductă de gaz din Siberia până în Germania de Vest. Unele lucruri rămân la fel. Cancelarul de astăzi, Olaf Scholz, încă nu s-a angajat să oprească conducta Nord Stream 2, dacă Rusia invadează Ucraina.
Dar poate cea mai apropiată paralelă este între administrațiile Biden și Jimmy Carter. La 37 la sută în sondaje și în fața unei lupte electorale dură cu Ronald Reagan, Carter a fost văzut ca nehotărât și neclintit. Multe dintre acestea au fost nedrepte. Dar emisiunile de noapte ale Americii au fost dominate de imagini cu ostaticii americani din Iranul revoluționar, despre care Carter nu putea face nimic. Biden este la mai bine de doi ani de la următoarele alegeri. Dar evaluările sale sunt puțin mai bune decât cele ale lui Carter – iar necrologul său politic a devenit un element de bază din mass-media.
Atuul lui Carter a fost Zbigniew Brzezinski, consilierul său de securitate națională, care era nativ vorbitor fluent de poloneză și american naturalizat și care a folosit o armă secretă – Ryszard Kuklinski, un înalt oficial militar polonez și spion pentru CIA. Kuklinski a fost, de asemenea, o legătură poloneză cu armata sovietică. Rapoartele sale erau atât de secrete, încât numai Carter, Brzezinski și Walter Mondale, vicepreședintele, aveau voie să le citească.
Bunurile atât de valoroase sunt extrem de rare. Ar fi remarcabil dacă CIA ar avea o aluniță echivalentă în personalul lui Putin. Cu toate acestea, Casa Albă a lui Biden a scurs informații aparent puternice despre planurile lui Putin pentru un guvern marionetă ucrainean. Rămâne de văzut dacă Biden exagerează cu aceste constatări pentru a-i pune pe aliați în alertă. Având în vedere retrospectiva – și procesele-verbale ale reuniunilor politburo-ului sovietic – știm că au fost elaborate planuri pentru o invazie a Poloniei în decembrie 1980. Cum a împiedicat Carter acest lucru?
Aici istoria sună mai cacofon. Spre deosebire de Putin, Brejnev era într-o poziție slabă. În decembrie 1979, sovieticii au invadat Afganistanul. Ei sufereau pierderi din cauza mujahedinilor susținuți de SUA. Acum pantoful din Afganistan este pe celălalt picior. Unul dintre motivele pentru care Putin îl consideră pe Biden slab este din cauza retragerii grăbite a SUA din Afganistan după 20 de ani fără rezultate.
Mai mult decât atât, China se află într-un loc radical diferit de cel din 1980. Cu un an mai devreme, Carter normalizase relațiile dintre SUA și China, ceea ce a cimentat trecerea Beijingului în tabăra antisovietică. Aceasta a fost o lovitură strategică. Brzezinski și Deng Xiaoping, liderul Chinei, chiar au rostit „moarte pentru Uniunea Sovietică!” (cu vodcă rusească, pentru a pune sare pe rană). Astăzi, China și Rusia sunt aliniate una cu alta. Săptămâna trecută, Xi Jinping și Putin au emis o declarație comună împotriva extinderii NATO.
Dar asemănările sunt convingătoare. URSS a renunțat la invadarea Poloniei în 1980, deoarece a considerat că costurile ar putea fi prohibitive. SUA au avertizat cu privire la vânzările de arme către China, un boicot total al comerțului sovietic și un embargo pe cereale. Polonezii, ca și ucrainenii de astăzi, au fost amarnic ostili Moscovei. Cu cât Biden îl poate convinge mai mult pe Putin că ar risca o altă „rană sângerândă” – așa cum a descris mai târziu Mihail Gorbaciov războiul sovietic din Afganistan – cu atât va părea mai puțin atractivă invadarea Ucrainei.
George Santayana a spus: „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”. Pentru Biden, asta s-ar putea traduce: „Cei care studiază istoria pot fi norocoși să o repete”.
Editorial semnat de Edward Luce şi publicat de Financial Times.
