X

Biden califică drept scandaloasă decizia Moscovei de a suspenda acordul privind exporturile de cereale din porturile ucrainene

Preşedintele american Joe Biden a calificat sâmbătă drept scandaloasă decizia Rusiei de a suspenda acordul privind exporturile de cereale din porturile ucrainene, informează AFP, potrivit agerpres

“Este pur şi simplu scandalos. Nu există niciun motiv să facă asta”, a spus el reporterilor după ce a votat anticipat la alegerile la jumătate de mandat în oraşul său natal Wilmington din statul Delaware.

Citește și : Regele Charles al III-lea a preluat funcţia de lider ceremonial al Royal Marines

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a declarat că Rusia foloseşte alimentele ca armă.

“Rusia încearcă din nou să folosească războiul pe care l-a început ca pretext pentru a utiliza alimentele ca armă, ceea ce afectează direct ţările nevoiaşe şi preţurile alimentelor din întreaga lume şi exacerbează crizele umanitare deja grave şi insecuritatea alimentară”, a spus Adrienne Watson într-un comunicat.

Moscova a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acest acord după un atac cu drone sâmbătă dimineaţa care a vizat flota rusă din Marea Neagră staţionată în golful Sevastopol din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia.

Citește și :  ONU critică înăsprirea planificată a legislaţiei ruse care discriminează persoanele LGBT

Tags: alimenteJoe BidenrazboirusiaWilmington
Categorii: Știrile zilei