Biden cere Congresului să finalizeze neîntârziat înscrierea în Constituţie a egalităţii de drepturi pentru femei

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a cerut joi Congresului să facă fără întârziere paşii necesari pentru înscrierea în Constituţia SUA a Amendamentului privind Egalitatea în Drepturi (ERA), asigurând astfel formal că drepturile femeilor sunt protejate, la câteva decenii după adoptarea prevederii în acest de către legislatori, relatează Reuters, potrivit agerpres.   

Apelul publicat de Casa Albă îndeamnă Congresul să adopte o rezoluţie care să recunoască ratificarea ERA ca urmare a unei recente analize juridice care a conchis că nu există obstacole în calea acestei ratificări.


Citește și : APCE cere Rusiei să ancheteze otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

“Trebuie să recunoaştem voinţa clară a poporului american şi să înscriem definitiv în Constituţie principiul egalităţii de gen. Este timpul să lăsăm orice îndoială deoparte. Nimeni nu ar trebui să fie discriminat pe criterii de sex iar noi, ca naţiune, trebuie să luăm atitudine în sprijinul egalităţii femeilor în toate planurile”, a îndemnat liderul de la Casa Albă.

Apelul său vine în contextul unei dispute legale cu privire la intrarea în vigoare a ERA, care a fost adoptat de Congres la începutul anilor 1970, urmând să intre în vigoare în 1982, cu condiţia aprobării sale de legislaturile din 38 de state americane.

În 2020, Virginia a devenit cel de-al 38-lea stat care s-a pronunţat în favoarea sa, dar preşedintele de atunci, Donald Trump, a blocat ratificarea amendamentului, susţinând într-o notă legală că procedura trebuie reluată.

Citește și : Reţea de certificate de vaccinare false în Franţa! Mai mulţi suspecţi au fost arestaţi

O nouă analiză realizată de Departamentul Justiţiei a dat însă undă verde continuării procesului, a menţionat Biden, subliniind că acest lucru “arată clar că nimic nu stă în calea Congresului” pentru a consfinţi egalitatea de drepturi în Constituţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului Papa Francisc a salutat duminică puterea unificatoare a sportului, înaintea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la...

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.