X

Biden cere Siriei să ajute la repatrierea unui jurnalist american

Preşedintele american Joe Biden i-a cerut miercuri Damascului să ajute la repatrierea unui jurnalist american dat dispărut în Siria în urmă cu un deceniu, în contextul creşterii presiunilor din partea familiilor ostaticilor asupra Casei Albe, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Austin Tice, un reporter freelance şi fost infanterist marin, a fost răpit în august 2012, la vârsta de 31 de ani, în timp ce relata din Damasc despre revolta împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Citeşte şi: Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva maimuţelor în Brazilia – Black News

Familia jurnalistului crede că acesta este în viaţă şi că este ţinut captiv în Siria. Identitatea autorilor răpirii nu este cunoscută şi răpirea nu a fost revendicată.

Autorităţile de la Washington afirmă că guvernul sirian l-a avut în detenţie pe Austin Tice, acuzaţie respinsă de Damasc.

Într-o declaraţie emisă la 10 ani de captivitate a lui Tice, liderul de la Casa Albă a spus că administraţia sa a cerut în mod repetat guvernului Siriei să lucreze cu Washingtonul astfel încât jurnalistul să se poată întoarce în SUA.

”Îi cer Siriei să pună capăt acestei situaţii şi să ne ajute să îl aducem acasă”, a adăugat Biden.

Citeşte şi: Republicanii ameninţă cu o anchetă privind percheziţia de la Mar-a-Lago – Black News

Washingtonul şi-a suspendat prezenţa diplomatică în Siria în 2012, pe fondul războiului civil din această ţară. În 2020, în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, un reprezentant al Casei Albe a efectuat o vizită la Damasc pentru întâlniri secrete cu guvernul sirian în vederea eliberării lui Tice şi a unui alt cetăţean american.

Luna trecută, preşedintele Joe Biden a semnat un ordin executiv în vederea descurajării şi pedepsirii detenţiilor incorecte de cetăţeni americani în străinătate, autorizând agenţii guvernamentale să impună sancţiuni şi alte măsuri.

Tags: Austin TicedamascDonald TrumpJoe BidensiriaSUAwashington
Categorii: Știrile zilei