X

Biden evocă ‘angajamentul de neclintit’ al SUA faţă de apărarea Japoniei şi a Coreei de Sud

Preşedintele american Joe Biden “a subliniat angajamentul de neclintit al Statelor Unite faţă de apărarea atât a Japoniei, cât şi a Coreei de Sud”, în cadrul unei întâlniri miercuri cu liderii celor două ţări, potrivit unui comunicat al Casei Albe, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Preşedintele american, preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol şi premierul japonez Fumio Kishida au avut o întâlnire descrisă drept “istorică” de executivul american, în marja summitului NATO de la Madrid.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Cele două ţări asiatice au fost invitate pentru prima dată la o reuniune a Alianţei Nord-Atlantice.

Ele au promis că “îşi vor consolida cooperarea” cu Statele Unite, “în special pentru a face faţă ameninţării reprezentate de Coreea de Nord cu armele sale ilegale de distrugere în masă şi programele sale de rachete balistice”, se mai arată în comunicatul Casei Albe.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Tags: Fumio KishidaJoe BidenNATOStatele UniteYoon Suk-yeol
Categorii: Știrile zilei