Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Publicat:

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că nu interpretează decizia preşedintelui Vladimir Putin de a suspenda temporar participarea Rusiei la un tratat privind armele nucleare ca un semnal potrivit căruia liderul de la Kremlin ia în considerare utilizarea armelor nucleare, dar a calificat decizia acestuia drept o mare greşeală, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Este o mare greşeală să faci asta. Nu foarte responsabil. Dar nu am citit în asta că se gândeşte să folosească arme nucleare sau ceva de genul acesta”, a declarat Joe Biden într-un interviu pentru ABC News.


Citeşte şi: Un jurnalist a fost împuşcat mortal şi un altul rănit în Florida în timp ce relatau despre o crimă – VIDEO – Black News

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei încearcă să provoace Rusiei o “înfrângere strategică”, aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III şi a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare. START III este ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, care plafonează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfăşurate de fiecare dintre aceste două ţări şi permite inspecţii reciproce, care însă nu s-au mai desfăşurat din 2020, din cauza pandemiei şi a războiului în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a declarat că va respecta limitele convenite privind rachetele nucleare şi va continua să informeze SUA despre schimbările în desfăşurarea lor, în pofida suspendării.

Întrebat în interviu dacă suspendarea face lumea mai puţin sigură, preşedintele SUA a răspuns:”Ei bine, uite, cred că suntem mai puţin în siguranţă atunci când renunţăm la acordurile de control al armelor care sunt foarte mult în interesul ambelor părţi şi în interesul lumii”. Cu toate acestea, el a adăugat că nu există dovezi care să sugereze o schimbare în postura nucleară a Rusiei.”Ideea că, într-un fel, asta înseamnă că se gândesc să folosească arme nucleare, rachete balistice intercontinentale, nu există nicio dovadă în acest sens”, a adăugat Biden.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în estul Tadjikistanului – VIDEO – Black News

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că suspendarea anunţată de Rusia este “profund nefericită şi iresponsabilă”. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a estimat că decizia liderului rus a făcut lumea mai periculoasă, îndemnându-l pe acesta să revină asupra ei.

Moscova a cerut ca armele nucleare britanice şi franceze care vizează Rusia să fie incluse în cadrul controlului asupra armamentelor, o poziţie inacceptabilă pentru Washington după peste o jumătate de secol de tratate nucleare bilaterale cu Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cresc cazurile de Covid-19 în lume și în Republica Moldova; Explicațiile ministrei sănătății

Cresc cazurile de Covid-19 în lume și în Republica Moldova; Explicațiile ministrei sănătății În ultimele două săptămâni, numărul cazurilor de infecții cu virusul COVID-19 a...

Rusia a evacuat peste 76.000 de persoane din regiunea Kursk

Rusia a evacuat peste 76.000 de persoane din regiunea Kursk Peste 76.000 de persoane au fost evacuate din zonele limitrofe Ucrainei în regiunea rusă Kursk,...

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate Fiecare țară are propriile reguli de conducere al...

Primul document care va reduce riscurile și expunerea populaţiei la câmpurile electromagnetice

Primul document care va reduce riscurile și expunerea populaţiei la câmpurile electromagnetice Expunerea populaţiei la câmpurile electromagnetice (CEM), cu frecvența de la 0 Hz la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.