X

Biden îl va primi pe Macron la 1 decembrie la Washington, pentru o vizită de stat

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe omologul său francez Emmanuel Macron la 1 decembrie la Washington, pentru o vizită de stat, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, potrivit AFP, scrie agerpres

“Această vizită va fi o dovadă a profunzimii şi forţei relaţiei dintre SUA şi Franţa, cel mai vechi aliat al nostru”, a declarat ea.

Citește și : Lavrov atacă SUA de la tribuna ONU: ‘Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă’

Vizitele de stat sunt celebrate cu mare pompă şi contrastează astfel cu reuniunile bilaterale organizate de preşedinţii americani pentru liderii străini. Sub preşedinţia lui Biden nu a avut loc niciuna până acum, explicaţia oferită de Karine Jean-Pierre fiind că restricţiile legate de pandemia de COVID-19 au împiedicat asta.

Întrebată despre alegerea Franţei pentru această premieră în mandatul lui Biden, purtătoarea de cuvânt a răspuns că “acordăm o mare importanţă relaţiilor noastre cu Franţa”.

Legăturile sunt “fondate pe valori democratice comune, pe legături economice şi o cooperare în materie de apărare şi de securitate”.

Citește și : Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului – VIDEO

Relaţiile dintre Paris şi Washington au cunoscut o criză majoră anul trecut, când Australia a anunţat brusc că renunţă la un contract de achiziţie de submarine convenţionale franceze în favoarea unui acord pentru submarine nucleare de atac americane.

Tags: Emmanuel MacronfrantaJoe BidenKarine Jean PierreSUAwashington
Categorii: Diaspora