Biden, în deschiderea Summitului virtual pentru democraţie: Democraţia are nevoie de ‘campioni’, inclusiv în SUA

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a opinat joi că democraţia are nevoie de “campioni”, inclusiv în SUA, în deschiderea unui Summit virtual pentru democraţie, care reuneşte 100 de ţări, a căror selecţie a stârnit controverse pe plan internaţional, relatează France Presse, potrivit agerpres

Democraţia în lume are nevoie de “campioni” pentru a face faţă “provocărilor importante şi neliniştitoare”, a spus Biden de la Casa Albă, exprimându-se de pe un podium înconjurat de panouri create pentru această ocazie, cu inscripţia “Summit pentru Democraţie” şi un logo în culorile albastru, portocaliu şi alb.


Citește și : Comisia Europeană cere vaccinarea cu doza a treia, în timp ce statele UE discută LIMITAREA valbilităţii certificatului verde

Cel de-al 46-lea preşedinte american a recunoscut că SUA înseşi trebuie să “lupte fără încetare pentru a fi la înălţimea idealurilor lor democratice” şi a fost de părere că niciunul din statele invitate la summit nu este “perfect”.

Dar, liderul american le-a invitat să-şi unească eforturile în faţa “autocraţilor” care “îşi justifică practicile şi politicile de represiune ca fiind mijlocul cel mai eficient de a răspunde provocărilor momentului”, semănând îndoială asupra capacităţii regimurilor democratice de a avea grijă de proprii lor cetăţeni.

Evenimentul, organizat virtual la Washington din cauza pandemiei de COVID-19, urmează teoretic să se desfăşoare cu prezenţă fizică anul viitor.

Summitul reuneşte reprezentanţi ai 100 de guverne, organizaţii neguvernamentale, întreprinderi şi organizaţii caritabile, dar lista invitaţilor a provocat tensiuni aprinse.

China şi Rusia au criticat excluderea lor de la summit.

Faptul că SUA îşi atribuie dreptul să definească “care este o ‘ţară democratică’ şi care nu este eligibilă pentru acest statut” relevă o “mentalitate de Război Rece”, au scris la sfârşitul lunii noiembrie într-un editorial comun ambasadorii rus şi chinez în SUA, Anatoli Antonov, respectiv Qin Gang, notează AFP.

Invitarea Taiwanului a scandalizat Beijingul, care consideră insula drept provincie chineză, chiar dacă nu o controlează.

Acest summit se desfăşoară într-un moment de mare tensiune între SUA şi China, dar şi între SUA şi Rusia.

Washingtonul a anunţat luni că nu va trimite niciun reprezentant diplomatic la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing în februarie. Gestul SUA a fost urmat de Australia, Marea Britanie şi Canada.

În privinţa Rusiei, Joe Biden şi-a înmulţit avertismentele împotriva lui Vladimir Putin, pe care speră să-l descurajeze să atace Ucraina, agitând ameninţarea unor sancţiuni economice severe.

Dincolo de formalităţile protocolare de la summitul asupra democraţiei, preşedintele american urmează să aibă joi consultări cu aliaţii SUA: preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar apoi cu liderii ţărilor membre ale NATO din Europa de Est.

Lista ţărilor invitate sau excluse de la acest summit a provocat dezbateri.

Pakistanul, Filipinele, Brazilia, condusă de preşedintele de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, fac parte dintre invitaţi, dar nu şi Ungaria, membră a UE, unde un guvern naţionalist se află la putere sau Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, aliată totuşi a Washingtonului în cadrul NATO.

Summitul intervine în timp ce Statele Unite trec printr-o criză politică fără precedent, fostul preşedinte Donald Trump şi aliaţii săi conservatori continuând să denunţe, fără probe, fraude electorale care l-ar fi făcut să piardă alegerile din noiembrie 2020.

Atacul violent al susţinătorilor lui Trump împotriva Congresului la 6 ianuarie a zdruncinat democraţia americană şi ţara rămâne afectată de divizări în pofida posturii de “unificator” a preşedintelui.

Cu o popularitate în scădere în sondaje, Joe Biden urmează să înfrunte într-un an alegeri legislative la jumătatea mandatului care sunt defavorabile în mod tradiţional puterii în exerciţiu. Acest scrutin ar putea de asemenea, în caz în care republicanii vor repurta succes, să-l determine pe Donald Trump să candideze pentru un nou mandat în 2024.

Citește și : Morawiecki îi cere lui Olaf Scholz SĂ NU CEDEZE presiunii Rusiei în dosarul Nord Stream 2

Potrivit lui Bruce Jentleson, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Duke, acest summit “a fost de la început o idee proastă”, care incită la tensiuni fără să producă progrese majore.

“Noi avem probleme mai importante decât oricare altă democraţie occidentală”, spune el. “A fost atacat Congresul, ceea ce practic a însemnat o tentativă de lovitură de stat. Nu s-a mai văzut aşa ceva să se întâmple la Paris, în Bundestag-ul german sau la sediul UE din Bruxelles”, afirmă expertul.

“Dacă vrem competiţie, trebuie să facem cât mai bine şi este într-adevăr ceea ce avem de făcut în ţara noastră mai degrabă decât să adunăm 100 de lideri pentru a le spune: ‘Noi iubim democraţia'”, explică el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura Fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 2009-2017, Barack Obama, a afirmat în cercul său apropiat...

O infecție fungică încă necunoscută a făcut primele victime: Este ‘nemaiîntâlnită la om’

O infecție fungică încă necunoscută a făcut primele victime: Este 'nemaiîntâlnită la om' O ciupercă patogenă necunoscută anterior, capabilă să infecteze oamenii, a fost descoperită...

‘Schimbarea aici și acum’, sloganul Nataliei Morari în cursa prezidențială: Moldova are nevoie de schimbări adevărate, radicale

'Schimbarea aici și acum', sloganul Nataliei Morari în cursa prezidențială: Moldova are nevoie de schimbări adevărate, radicale „Schimbarea aici și acum” – este sloganul de...

Deciziile summitului NATO, importante și pentru R.Moldova

Deciziile summitului NATO, importante și pentru R.Moldova Summitul NATO de la Washington a demonstrat unitatea și puterea Alianței Nord-Atlantice, chiar dacă războiul brutal de agresiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.