Biden intenţionează să ‘recalibreze’ relaţia cu Arabia Saudită şi va comunica cu regele Salman (Casa Albă)

Preşedintele american Joe Biden intenţionează să ‘recalibreze’ relaţia cu Arabia Saudită şi va comunica cu regele Salman, mai degrabă decât cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman (MBS), a indicat marţi Casa Albă, transmite AFP, potrivit agerpres

‘Noi am spus clar de la început că vom recalibra relaţia cu Arabia Saudită’, a subliniat purtătoarea de cuvânt Jen Psaki.

Citește și : Macron cere o implicare europeană sporită împotriva jihadiştilor din Sahel

Întrebată despre o eventuală discuţie telefonică între preşedintele Biden şi prinţul moştenitor saudit, care a fost interlocutorul privilegiat sub preşedinţia lui Donald Trump, purtătoarea de cuvânt a indicat în mod clar că aceasta nu este pe ordinea zilei.

‘Omologul preşedintelui este regele Salman şi va avea o discuţie cu el când va veni momentul’, a explicat Jen Psaki.

Întrebată încă o dată despre motivele pentru care Joe Biden încă nu l-a contactat telefonic pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, la aproape o lună de la învestirea la Casa Albă, purtătoarea de cuvânt a dat asigurări că o astfel de discuţie va avea loc ‘în curând’.

Citește și : O tornadă puternică a măturat Carolina de Nord (VIDEO)! Cel puţin trei oameni au murit!

Tags: Casa AlbaJoe BidenMohammed bin SalmanRegele Salman
Categorii: Sinteze