X

Biden lasă la latitudinea Congresului şi a lui Mike Pence decizia eventualei demiteri a lui Trump

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, a anunţat că se concentrează pe pregătirea preluării puterii pe 20 ianuarie, astfel că lasă la latitudinea Congresului şi a vicepreşedintelui actual, Mike Pence, decizia eventualei demiteri a preşedintelui în funcţie, Donald Trump, scrie mediafax.  

“Preşedintele-ales, Joseph Biden, şi vicepreşedintele-ales, Kamala Harris, se concentrează pe sarcinile lor – pregătirea preluării atribuţiilor pe 20 ianuarie – şi vor lăsa în sarcina vicepreşedintelui Pence, a Cabinetului prezidenţial şi a Congresului să acţioneze după cum consideră că este potrivit”, a declarat Andrew Bates, purtătorul de cuvânt al echipei de tranziţie.

Citește și : Vaccinul AstraZeneca/Oxford ar putea fi aprobat în UE la sfârșitul acestei luni

Senatorul Chuck Schumer, liderul grupului Partidului Democrat din Senatul SUA, a cerut demiterea urgentă din funcţie a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, acuzat că a instigat protestatarii să pătrundă cu forţa în sediul Congresului. Preşedintele Donald Trump “nu trebuie să mai rămână în funcţie nici o zi. Cel mai rapid şi eficient mod – poate fi aplicat astăzi – de înlăturare din funcţie a preşedintelui ar fi ca vicepreşedintele să invoce imediat Amendamentul 25” al Constituţiei. “Dacă vicepreşedintele sau alţi membri ai Cabinetului refuză să intervină, trebuie convocat Congresul pentru inculparea preşedintelui în vederea demiterii”, a subliniat Chuck Schumer, unul dintre liderii Partidului Democrat.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a încercat să îl contacteze joi seară pe vicepreşedintele Mike Pence, pentru a-i cere să activeze Amendamentul 25, dar cei doi oficiali nu au discutat încă, au declarat surse politice de la Washington citate de CNN.

Citește și : Pandemia a diminuat penetrarea granițelor UE

Amendamentul constituţional 25 poate fi activat prin votul majorităţii membrilor Cabinetului prezidenţial în cazul în care preşedintele nu îşi mai poate exercita atribuţiile din cauze medicale sau de altă natură. Vicepreşedintele SUA devine preşedinte scurt timp într-o astfel de situaţie.

Numeroşi politicieni din Partidul Democrat au cerut, după violenţele din Congres, iniţierea unei noi proceduri pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, dar, în contextul în care mandatul său se încheie pe 20 ianuarie, acţiunea politică este improbabilă. Demiterea lui Donald Trump este solicitată de mulţi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor, dar şi de senatorul Ed Markey şi de guvernatorul statului Illinois, Jay R. Pritzker. De asemenea, un politician republican, Phil Scott, guvernatorul statului Vermont, cere iniţierea procedurii pentru demiterea lui Donald Trump.

Tags: congresDonald TrumpJoseph BidenKamala HarrisMike PenceSUA
Categorii: Știrile zilei