X

Biden le cere americanilor să se unească şi critică refuzul lui Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea

Preşedintele ales, Joe Biden, a criticat luni în mod ferm refuzul preşedintelui în exerciţiu Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale din SUA, inclusiv prin procesele intentate pentru a contesta rezultatul scrutinului, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este o poziţie extremă pe care nu am mai văzut-o până acum”, a declarat Joe Biden în timpul unui discurs pronunţat în fieful său Wilmington din statul Delaware.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

“O poziţie care a refuzat să respecte voinţa poporului, să respecte statul de drept şi a refuzat să onoreze Constituţia noastră”, a adăugat el.

Joe Biden, a cărui victorie la alegerile prezidenţiale a fost aprobată luni de Colegiul Electoral american, s-a abţinut până acum să îl atace atât de direct pe Donald Trump în această privinţă.

Colegiul Electoral a aprobat luni victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale desfăşurate pe 3 noiembrie. Preşedintele SUA este ales prin vot universal indirect. În general, fiecare stat îşi atribuie marii săi electori candidatului ieşit pe primul loc în plan local. Deşi s-a întâmplat în trecut ca o parte foarte redusă din marii electori să se abată de la această regulă, aceasta nu a schimbat niciodată rezultatul alegerilor. Rezultatele certificate confirmă avansul confortabil al lui Joe Biden, anunţat pe 7 noiembrie de mass-media. Candidatul democrat a obţinut votul a 306 mari electori faţă de 232, cât a obţinut Donald Trump.

“Integritatea alegerilor noastre a fost păstrată. Acum este timpul să întoarcem foaia. Pentru a ne strânge împreună”, i-a îndemnat pe americani viitorul preşedinte al SUA, care va prelua oficial această funcţie pe 20 ianuarie.

“Flacăra democraţiei a fost aprinsă cu mult timp în urmă în această ţară. Şi acum ştim că nimic, nici măcar o pandemie sau un abuz de putere, nu poate stinge această flacără”.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Tags: Colegiul ElectoralDonald TrumpJoe BidenprezidenţialeSUA
Categorii: Știrile zilei