Biden: ‘NU vom amâna plecarea din Afganistan!’

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, într-un discurs televizat, că SUA respectă ritmul evacuării trupelor din Afganistan pentru a finaliza retragerea până pe 31 august, conform planificării, transmite dpa, potrivit agerpres.

“În prezent, suntem în grafic pentru a termina până pe 31 august. Cu cât putem termina mai repede, cu atât mai bine. Fiecare zi de operaţiuni aduce riscuri suplimentare trupelor noastre”, a declarat preşedintele Biden, care a adăugat că finalizarea operaţiunii până la termenul limită “depinde de continuarea cooperării talibanilor”.


Citește și : Fostul preşedinte al Ciadului, Hissene Habré, a murit într-o închisoare din Senegal

Joe Biden a spus că a fost informat despre “riscurile în creştere” de pe teren, unde “există provocări reale şi semnificative” ce trebuie luate în considerare, subliniind creşterea ameninţărilor din partea ISIS-K, o grupare teroristă activă în Afganistan.

“Fiecare zi în care suntem pe teren reprezintă o altă zi în care ştim că ISIS-K încearcă să vizeze aeroportul şi să atace atât forţele SUA, cât şi forţele aliate şi civili nevinovaţi”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Citește și : Fostul preşedinte al Ciadului, Hissene Habré, a murit într-o închisoare din Senegal

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dinu Ţurcanu și-a aflat pedeapsa pentru că a a fost prins băut la volan

Dinu Ţurcanu și-a aflat pedeapsa pentru că a a fost prins băut la volan Judecătoria Orhei, Sediul Central, a pronunțat astăzi pedeapsa pentru fostul președinte...

Andrei Spînu: Noi avem semnat deja un acord cu România și UE pentru trei poduri peste Prut

Andrei Spînu: Noi avem semnat deja un acord cu România și UE pentru trei poduri peste Prut Nu există restanțe la aplicarea acordurilor privind construcția...

Modificări la bugetul de stat: mai mulți bani pentru sănătate, educație și protecție socială

Modificări la bugetul de stat: mai mulți bani pentru sănătate, educație și protecție socială Indicatorii bugetari pentru anul curent la capitolele venituri, cheltuieli și deficit...

Autoritățile propun implementarea unui sistem de depozitare cu returnare a recipientelor din sticlă, plastic și aluminiu

Autoritățile propun implementarea unui sistem de depozitare cu returnare a recipientelor din sticlă, plastic și aluminiu Moldova este din ce în ce mai afectată de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.