X

Biden s-a deplasat la imobilul prăbuşit în Florida: ‘Naţiunea trebuie să ştie că putem coopera’

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a deplasat, joi, în statul Florida, la locul imobilului prăbuşit parţial, liderul de la Casa Albă, un politician democrat, semnalând că va coopera cu guvernatorul republican, Ron DeSantis, în acţiunile de căutare a victimelor şi de asistenţă, informează mediafax.

Operaţiunile de căutare au fost suspendate în Surfside, din cauza preocupărilor privind siguranţa structurii imobilului. Autorităţile se tem că s-ar putea prăbuşi inclusiv partea clădirii rămasă intactă.

Citește și : DNA-ul francez face PERCHEZIŢII la Ministerul Justiţiei! Cel vizat este chiar ministrul!

Preşedintele Joseph Biden s-a întâlnit cu guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, şi cu primarul districtului Miami-Dade, Levine Cava.

“Naţiunea trebuie să ştie că putem coopera. Atunci când este într-adevăr important, ne reunim. Este vorba de viaţă şi de moarte”, a declarat Joseph Biden, citat de site-ul Axios.com.

Preşedintele SUA a semnalat, conform agenţiei Associated Press, că Administraţia federală are “mijloacele de a asuma în totalitate” costurile operaţiunilor de căutare a victimelor şi de curăţare a molozului.

Citește și : Lucrătorii sanitari din Turcia sunt vaccinaţi cu a treia doză anti-COVID-19

“În următoarele luni, va fi multă durere, vor fi stări de anxietate şi suferinţă, va fi necesar sprijin psihologic. Noi nu plecăm nicăieri”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 145 sunt dispărute, după prăbuşirea unei părţi a unui bloc rezidenţial de 12 etaje, situat în Surfside, în districtul Miami-Dade din Florida.

Tags: BidenCasa AlbafloridamiamiRon DeSantis
Categorii: Știrile zilei