Biden salută, în Sharm el-Sheikh, abordarea Egiptului faţă de Rusia şi rolul de mediator în conflictul dintre Israel şi Fâşia Gaza

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a salutat vineri, în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, abordarea Egiptului faţă de invazia militară rusă în Ucraina şi rolul de mediator în conflictul dintre Israel şi facţiunile palestiniene din Fâşia Gaza, informează mediafax.

Joseph Biden s-a întâlnit vineri cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, cu ocazia Conferinţei părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP27), organizată de Naţiunile Unite în staţiunea Sharm el-Sheikh.

Citește și : Un general israelian face publice informaţii despre programul de drone înarmate

“În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Egiptul a avut o poziţie vocală în cadrul Naţiunilor Unite, ceea ce este foarte apreciat”, a declarat Biden, potrivit agenţiei Reuters.

De asemenea, liderul de la Casa Albă a salutat rolul de mediator al Egiptului în conflictul dintre Israel şi grupurile militante palestiniene din Fâşia Gaza.

Preşedintele Statelor Unite urmează să rostească un discurs la Conferinţa Naţiunilor Unite pe tema pe tema modificărilor climatice (COP27).

Citește și : Următorul summit al NATO se va axa pe cheltuielile militare şi pe sprijinul pentru Ucraina

Tags: Bidenegiptfasia gazarusia
Categorii: Sinteze