X

Biden: Sancţiunile directe împotriva lui Putin sunt încă ‘în discuţie’

Preşedintele american, Joe Biden, a susţinut, joi seara, un discurs, în care a anunţat sancţiunile impuse Rusiei după ce a invadat Ucraina. Joe Biden a declarat că sancţiunile directe împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin sunt încă „în discuţie”, conform CNN, scrie news.ro

”Nu este un o cacealma. Sunt în discuţie”, a răspuns liderul SUA pentru CNN, fiind întrebat dacă există posibilitatea ca preşedintele rus să fie sancţionat în mod direct.
Citește și : Biden anunţă măsuri ‘severe’ contra Rusiei: Putin a ales acest război
Cu toate acestea, Biden nu a dat un răspuns concret când a fost întrebat de ce nu îl sancţionează personal pe Putin astăzi.
Preşedinte SUA a mai spus că nu intenţionează să discute cu Putin după ce a subliniat paşii pe care SUA îi fac pentru a riposta la atacul rusesc asupra Ucrainei.
Biden a spus că înlăturarea Rusiei din sistemul de plăţi SWIFT nu este direcţia în care restul Europei vrea să meargă în acest moment. Eliminarea Rusiei din SWIFT, o reţea de înaltă securitate care conectează mii de instituţii financiare din întreaga lume, este „întotdeauna o opţiune, dar în acest moment, aceasta nu este poziţia pe care restul Europei doreşte să o ia”.
Citește și : Pentagonul trimite aproximativ 7.000 de soldaţi suplimentari în Germania ca răspuns la invazia Ucrainei
„Sancţiunile pe care le-am propus pentru toate băncile Rusiei vor avea consecinţe egale, poate mai dure decât înlăturarea din SWIFT”, a spus Biden.
Ar fi aproape imposibil pentru instituţiile financiare să trimită bani în interiorul sau în afara ţării dacă Rusia ar fi înlăturată din SWIFT. Această acţiune ar produce un şoc companiilor ruseşti şi clienţilor lor străini – în special cumpărătorilor de exporturi de petrol şi gaze exprimate în dolari americani, a argumentat el.
Tags: Joe BidensanctiuniSWIFTucrainaVladimir Putin
Categorii: Diaspora