Biden şi Trump în Georgia, în ajunul a două alegeri decisive ale Senatului american

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a anunţat miercuri că va face campanie luni în statul Georgia, la fel ca Donald Trump, în ajunul a două alegeri decisive ale Senatului pentru controlul puterii la Washington, relatează AFP, potrivit agerpres

Joe Biden va fi la Atlanta, capitala Georgiei, pentru a-i susţine pe cei doi candidaţi democraţi la Senatul SUA, Jon Ossoff şi Raphael Warnock, înainte de alegerile din 5 ianuarie, potrivit unui comunicat al echipei sale. Vicepreşedinta aleasă Kamala Harris se va deplasa duminică la Savannah, oraş istoric din sud-estul Georgiei.

Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Republicanul Donald Trump anunţase în acest weekend că se va afla luni seara la Dalton, un bastion conservator din nord-vestul Atlantei, pentru un miting de campanie în sprijinul celor doi senatori republicani care îşi apără mandatele: David Perdue şi Kelly Loeffler.

Deşi senatorii republicani au prima şansă în Georgia, un stat mai degrabă conservator, democraţii mizează pe mobilizarea electoratului lor, mai tânăr şi mai divers.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

Dacă democraţii ar câştiga cele două locuri, ei ar reveni la egalitate în Senat cu 50 de mandate pentru 50 ale republicanilor. Viitoarea vicepreşedintă Kamala Harris ar putea atunci, potrivit Constituţiei, să încline balanţa în favoarea democraţilor prin votul ei.

Joe Biden ar deţine atunci toate pârghiile puterii politice la Washington, cu Casa Albă, Camera Reprezentanţilor cu majoritate democrată şi Senatul.

Tags: atlantaDonald TrumpGeorgiaJoe BidensenatSUAwashington
Categorii: Știrile zilei