Biden solicită serviciilor de informaţii americane un raport privind originea Covid-19 în 90 de zile

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a cerut miercuri serviciilor de informaţii americane să “redubleze eforturile” pentru a explica originea Covid-19 şi solicită un raport în 90 de zile, potrivit AFP, scrie news.ro .  

Teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterea americană.

Citește și : Suedia a intrat în topul european al mortalităţii provocate de arme de foc

“Statele Unite vor continua să lucreze cu partenerii lor din toată lumea pentru a face presiune asupra Chinei cu scopul de a participa la o anchetă internaţională completă, transparentă şi bazată pe dovezi”, a adăugat preşedintele american, criticând atitudinea Beijingului cu privire la acest dosar.

Conform AP, el a spus că nu există dovezi suficiente pentru a concluziona “dacă a apărut din contactul uman cu un animal infectat sau dintr-un accident de laborator”.

Biden a transmis că majoritatea comunităţii de informaţii “nu crede că există suficiente informaţii pentru a evalua că una este mai probabilă decât cealaltă”.

Citește și : Papa Francisc a sărutat numărul de lagăr tatuat pe braţul unei supravieţuitoare a Holocaustului

El a susţinut posibilitatea că o concluzie fermă să nu fie niciodată cunoscută, având în vedere refuzul guvernului chinez de a coopera pe deplin cu anchetatorii internaţionali. “Nerespectarea inspectorilor noştri pe teren în acele luni de început va împiedica întotdeauna orice investigaţie cu privire la originea Covid-19”, a mai spus Biden.

Tags: BidenChinacovid-19raportWuhan
Categorii: Știrile zilei