Biden: SUA vor să rivalizeze cu ‘noile drumuri ale mătăsii’ ale Chinei

Publicat:

Statele Unite vor să rivalizeze cu China şi să lanseze o iniţiativă comparabilă marilor proiecte lansate de Beijing în cadrul ”noilor drumuri ale mătăsii”, anunţă preşedintele american Joe Biden, relatează AFP, scrie news.ro

Această iniţiativă a fost evocată într-o convorbire la telefon cu premierul britanic Boris Johnson, vineri, precizează Biden.


Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

”Am vorbit despre China şi despre competiţia în care s-a angajat prin noile drumuri ale mătăsii”, declară el.

”I-am sugerat să lansăm, în mare, o iniţiativă asemănătoare a statelor democratice, pentru a ajuta populaţia din lume care are nevoie de ajutor”, spune şeful statului american.

Londra nu a menţionat această iniţiativă în sumarul conversaţiei celor doi lideri.

Însă a anunţat că cei doi au evocat ”o acţiune semnificativă” în vederea impunerii unor sancţiuni ”celor care încalcă drepturile omului” musulmanilor uiguri în Xinjiang.

Potrivit unor studii publicate de către un institut american şi unul asutralian, respinse de către Beijing, cel puţin un milion de uiguri au fost internaţi în ”lagăre” în Xinjiang, iar unii dintre ei au fost supuţi unei ”munciforţate”, pe câmpuri de bumbac.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Washingtonul denunţă reprimarea acestei minorităţi etnice drept un ”genocid”.

Uniunea Europeană (UE), Regatul Unit, Canada şi Statele Unite au impus sancţiuni coordonate mai multor oficiali politici şi economici din această regiune situată în nord-vestul Chinei.

Beijingul, care denunţă un amest în afacerile sale interne, a impus, la rândul său, prin retorsiune sancţiuni unor personalităţi britanice şi europene şi mai multor mărci străine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor” Ministrul Sănătății,...

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza Armata israeliană este duminică în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.