Biden va graţia simbolic doi curcani proveniţi din Indiana, în ceremonia de Ziua Recunoştinţei

Publicat:

Preşedintele SUA, Joe Biden, va graţia simbolic doi curcani proveniţi din Indiana, pe nume “Peanut Butter” şi “Jelly”, de Ziua Recunoştinţei – o tradiţie veche de zeci de ani la Casa Albă, relatează Reuters, potrivit agerpres

Păsările au fost prezentate într-un scurt videoclip postat joi de Casa Albă pe Twitter.


Citește și : Două landuri din Austria cer un lockdown naţional

În 1947, Harry Truman a fost primul preşedinte care a primit în dar o pasăre din partea Federaţiei naţionale a crescătorilor de curcani din America, o tradiţie care a continuat până în prezent. În 1963, preşedintele John Kennedy a decis să trimită înapoi cadoul la ferma de unde a fost trimis.

George H.W. Bush a fost primul preşedinte care a graţiat oficial un curcan la Casa Albă, în 1989.

Citește și : La ordinul lui Putin, Rusia evacuează 380 de persoane din Afganistan

Graţierile oferite de Barack Obama erau însoţite adesea de glume care de cele mai multe ori le făceau pe fiicele lui să-şi dea ochii peste cap lângă tatăl lor.

În 2020, Donald Trump a ieşit dintr-o izolare auto-impusă pe care a început-o după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din noiembrie pentru a-l graţia pe “Corn”, un curcan de 19 kilograme.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.