Anul 2025 a marcat pentru Republica Moldova trecerea de la gestionarea crizelor la relansarea economică, bazată pe investiții, productivitate și competitivitate, a anunțat vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, prezentând raportul de activitate al ministerului pentru anul 2025 și principalele direcții pentru 2026.
Potrivit oficialului, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere de 5,2% în trimestrul III, iar avansul cumulativ în primele nouă luni a fost de 2%. Motorul principal al creșterii a fost sectorul agricol (+15%), construcțiile (+8%) și industria (+3%). De asemenea, investițiile au reprezentat un factor-cheie, formarea brută de capital fix înregistrând un avans de aproape 18% în trimestrul III. Intrările nete de capital străin au depășit 213 milioane de dolari în prima jumătate a anului, majoritatea provenind din state membre UE.
Vicepremierul a subliniat că integrarea europeană rămâne prioritatea zero a politicilor economice: aproape 70% din exporturile moldovenești sunt orientate către Uniunea Europeană, iar peste 2.200 de companii își exportă produsele către UE. Pentru 2026, se preconizează deschiderea unor noi piețe externe și continuarea sprijinului pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu finanțări care au depășit 4,3 miliarde de lei în 2025.
Digitalizarea a avansat semnificativ, peste 75% dintre serviciile publice destinate mediului de afaceri fiind disponibile online. Printre reformele pentru 2026 se numără atragerea investițiilor productive, stimularea exporturilor, sprijinirea antreprenoriatului și accelerarea transformării digitale, în concordanță cu Planul de Creștere 2025–2027.
Osmochescu a mai menționat că eliminarea tarifelor de roaming în UE și adoptarea Legii freelancerilor, cu un cadru fiscal simplificat, sunt pași concreți către integrarea Republicii Moldova în Piața Unică Europeană.












