X

Bilanţ NEGRU al accidentului aviatic din Istanbul. CREŞTE numărul morţilor!

Numărul persoanelor ucise în accidentul de avion de miercuri seara de la Istanbul a crescut la trei, a anunţat joi ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca, citat de Reuters, dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Cei trei, toţi cetăţeni turci, au murit la spital, iar alţi 179 de oameni au fost răniţi din cei 183 aflaţi la bord, 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Răniţii sunt trataţi la 18 spitale din zonă, a precizat guvernatorul metropolei, Ali Yerlikaya.

Citeşte şi: Atac TERORIST la Ierusalim! O maşină a intrat cu viteză în oameni!

Avionul, un Boeing 737 al companiei low-cost Pegasus Airlines, a derapat pe o distanţă de circa 50-60 de metri la aterizarea pe aeroportul Sabiha Gokcen din partea orientală a Istanbulului, în condiţii de ploaie torenţială şi vânt puternic, şi s-a rupt în trei după ce a căzut de la o înălţime de 30-40 de metri, la capătul pistei.

Avionul venea din provincia învecinată Izmir şi avea la bord şi un număr neprecizat de pasageri străini, după cum au indicat media turce.

Citeşte şi: Un tren de mare viteză A DERAIAT în nordul Italiei. Doi oameni au murit!

Autorităţile examinează cutiile negre ale aparatului pentru a stabili detaliile producerii accidentului.

Cursele pe aeroportul Sabiha Gokcen au fost reluate joi dimineaţa, după o întrerupere de mai multe ore.

Tags: accidentAeroportul Sabiha GokcenavionBoeing 737Fahrettin KocaIstanbulizmirPegasusturcia
Categorii: Diaspora