Bilanț negru al INFERNULUI din Grecia: 79 de oameni au murit

Publicat:

Cel puțin 79 de persoane au decedat, iar alte aproape 200 au fost rănite, inclusiv 23 de copii, în urma incendiilor de vegetație de la periferia oraşului Atena, au anunțat autoritățile, care au avertizat că numărul victimelor va continua probabil să crească, informează cotidianul Ekathimerini, potrivit mediafax.

Bilanțul anterior al incendiilor de vegetație, anunțat marți seara, era de cel puțin 76 de morți. Câteva ore mai târziu au fost descoperite alte două corpuri neînsuflețite în localitatea Mati.


Citește și: Donald Trump a anunțat cine va fi noul ambasador american în România

Ilias Psinakis, primarul orașului Marathon, a anunțat că aproximativ 3.000 de imobile au fost distruse de flăcări în localitățile Mati și Rafina, două obiective turistice populare.

Mai multe persoane sunt în continuare date dispărute, însă autoritățile nu au precizat numărul exact.

Stavroula Mallire, un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri din Grecia, a declarat că peste 100 de persoane sunt în continuare date dispărute, relatează agenția Anadolu.

Citește și: Senatorii polonezi adoptă un amendament pentru grăbirea reformei Curţii Supreme

Evangelos Bournos, primarul localității Rafina, a declarat pentru postul SKAI că se teme că numărul persoanelor decedate ar putea ajunge la 100.

Autoritățile au evacuat mai multe tabere de vară pentru copii din regiunea Attica, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.