Bilanțul atacului armat din Chicago a ajuns la cinci morți

Publicat:

Cinci persoane au fost ucise şi mai mulţi poliţişti au fost răniţi vineri de un bărbat de 45 de ani care a deschis focul într-o clădire dintr-o zonă industrială aflată în suburbii ale oraşului Chicago, a anunţat poliţia locală într-o conferinţă de presă, precizând că atacatorul a fost ucis, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“În acest moment, am confirmat moartea a cinci persoane”, a declarat Kristen Ziman, şefa poliţiei din oraşul Aurora, Illinois, adăugând că autorul atacului a fost împuşcat de forţele de ordine. Ea a indicat că cinci poliţişti au fost răniţi în atac.


Citește și : Canabis în scop medicinal. O ţară europeană a legalizat producţia

Poliţia l-a identificat pe atacator. Acesta este Gary Martin, un bărbat în vârstă de 45 de ani, şi nu se cunoaşte deocamdată dacă el se află printre cei cinci morţi anunţaţi de autorităţi.

“Credem că a fost un angajat” al companiei în care a deschis focul, a precizat Kristen Ziman, adăugând că pentru moment nu se cunosc motivele atacului.

Citește și : Peste 8 mld de dolari- suma pe care mizează Trump pentru a putea construi zidul la frontiera cu Mexic

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.