Bilanțul atentatului sinucigaş din Pakistan a urcat la 59 de morţi şi peste 150 de răniţi

Publicat:

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 150 au fost rănite în atentatul sinucigaş comis luni într-o moschee situată într-un complex al poliţiei din oraşul pakistanez Peshawar, atacul fiind revendicat de Mişcarea talibanilor (TTP), informează mediafax.

Un terorist s-a aruncat în aer într-o moschee situată într-o bază a Poliţiei din Peshawar, a declarat Ghulam Ali, guvernatorul provinciei Khyber Pakhtunkhwa, situată în nord-vestul Pakistanului. Bilanţul victimelor a ajuns la 59 de morţi şi aproximativ 150 de răniţi, potrivit agenţiei The Associated Press. Cele mai multe victime sunt agenţi de poliţie. Multe dintre persoanele spitalizate sunt în stare critică.


Citește și : Crucea Roșie: Toate țările au rămas ‘periculos de nepregătite’ pentru următoarea pandemie

Atacul terorist a fost revendicat de Sarbakaf Mohmand, un comandant al Mişcării talibanilor pakistanezi. Atentatul a avut loc într-o zonă ultrasecurizată din Peshawar, unde sunt numeroase sedii de instituţii. Nu este clar cum a reuşit atacatorul să pătrundă în această zonă.

Premierul Shahbaz Sharif a condamnat vehement atentatul, avertizând cu “acţiuni dure” împotriva organizatorilor. “Amploarea acestei tragedii este inimaginabilă. Este vorba despre un atac asupra Pakistanului”, a declarat Shahbaz Sharif cu ocazia vizitei la locul atentatului.

Oraşul Peshawar este vizat frecvent de atacuri teroriste, într-o regiune în care este activă Mişcarea talibanilor pakistanezi (TTP), o entitate diferită de Mişcarea talibanilor afgani, care a preluat puterea cu forţa în Afganistan în august 2021, pe fondul retragerii trupelor americane şi forţelor militare NATO.

Citește și : Atac cu cuţit într-o staţie de metrou din Bruxelles: agresorul arestat

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mișcarea Respect Moldova se laudă că a mai racolat trei primari de sate

Mișcarea Respect Moldova se laudă că a mai racolat trei primari de sate La Mişcarea Respect Moldova au aderat trei primari din raionul Nisporeni: Silvia...

Deputatul Radei, Oleksii Goncearenko, către Parlamentul European: „Nu vă temeți și loviți Moscova!”

Deputatul Radei, Oleksii Goncearenko, către Parlamentul European: „Nu vă temeți și loviți Moscova!” Deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko a făcut un apel în fața Parlamentului European,...

Misiune împlinită în Kosovo. Carabinierii moldoveni au fost medaliați

Misiune împlinită în Kosovo. Carabinierii moldoveni au fost medaliați Contingentul Inspectoratului General de Carabinieri (ICG) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a luat parte la o...

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară percheziții în Chișinău...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.