X

Bilanţul deceselor în urma alunecării de teren din sudul Indiei a urcat la 42

Bilanţul deceselor în urma unei alunecări de teren produse în statul Kerala, din sudul Indiei, a crescut duminică la 42 după recuperarea altor trupuri neînsufleţite din stratul de noroi şi moloz care a îngropat zona de locuinţe muncitoreşti de pe o plantaţie de ceai, a precizat un oficial local, potrivit DPA, scrie agerpres.

Ploile musonice constante au provocat vineri o alunecare de teren pe dealurile Pettamudi din regiunea Idukki, Kerala, iar un râu de noroi şi moloz a dărâmat tabăra muncitorilor într-un moment în care toţi aceştia dormeau.

Citește și : Un parlamentar de la GERB anunţă că executivul bulgar este pregătit să discute cu protestatarii

”Un număr de 12 persoane au fost salvate vineri, iar până acum au fost găsite 42 de cadavre”, a spus Antony Scaria, un înalt funcţionar din administraţia districtului Idukki. Acesta a precizat că circa 24 de persoane sunt încă date dispărute.

Echipe de salvatori din cadrul Forţei de Răspuns la Dezastre Naţionale, departamentul de pompieri, poliţie şi agenţiile locale desfăşoară în continuare operaţiuni de căutare. Câini dresaţi sunt folosiţi pentru a localiza persoanele prinse sub dărâmături.

Accesul în regiune este dificil întrucât întreaga zonă a fost inundată, drumurile au fost avariate, iar un pod important a fost luat de ape, a mai precizat Scaria.

Departamentul pentru meteorologie din India a prognozat ploi torenţiale declanşând o alertă roşie duminică pentru Idukki, dar şi pentru Wayanad şi Mallapuram, alte două districte din Kerala.

Citește și : Cutremur de 5,1 grade în vestul Iranului

Alunecările de teren şi inundaţiile sunt frecvente în India pe perioada sezonului musonic. Ploile sunt vitale pentru agricultură, dar deseori produc distrugeri imense proprietăţilor şi recoltelor, ducând şi la pierderi de vieţi omeneşti.

Pe teritoriul ţării, cel puţin 780 de persoane şi-au pierdut viaţa în incidente legate de muson de la sfârşitul lui mai până joia trecută, a precizat Ministerul de Interne. Printre incidente se numără înec, alunecări de teren, clădiri dărâmate, electrocutări, căderi de arbori şi descărcări electrice.

Tags: deceseIdukkiKeralamoloznoroiPettamudi
Categorii: Știrile zilei