Bilanțul exploziei unei conducte de carburant în Mexic a ajuns la cel puţin 21 de morţi şi 71 de răniţi

Publicat:

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise şi alte 71 rănite în explozia unei conducte de carburant sparte în statul Hidalgo din centrul Mexicului, a anunţat guvernatorul acestui stat Omar Fayad într-o postare pe Twitter, informează dpa, scrie agerpres.

Potrivit mass-media locale, sute de persoane care încercau să-şi umple recipientele s-au adunat în apropierea conductei sparte la Tlahuelilpan, la aproximativ 85 de kilometri nord de Ciudad de Mexico. Cauza exploziei nu este încă clară.


Citește și : Nancy Pelosi și-a anulat vizita în Afganistan din cauza riscurilor de securitate

Înregistrări video arată flăcările care se înalţă spre cer de la conducta ce a explodat.

Potrivit lui Fayad, guvernul local coordonează eforturile de salvare. El a indicat de asemenea că acordarea asistenţei medicale persoanelor care suferă de arsuri este prioritatea maximă.

Accidentul a avut loc la doar câteva săptămâni după ce preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador a lansat o iniţiativă de combatere a furtului de carburant în Mexic, unde din cauza bandelor criminale şi a angajaţilor corupţi, compania petrolieră de stat Pemex a suferit pierderi de 6 miliarde de pesos (3,1 miliarde de dolari) în 2018.

Potrivit Pemex, încercări de a fura carburant din conducte ce au fost sparte au avut loc în medie o dată la fiecare 30 de minute anul trecut.

Guvernatorul statului i-a avertizat vineri pe localnici împotriva furtului de carburant, notând că “pe lângă faptul că este ilegal, vă pune viaţa şi pe cea a familiilor în pericol”.

Citește și : Numai un al doilea referendum ar justifica o amânare a Brexitului (Jean Asselborn)

Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a cerut printr-un mesaj pe Twitter “întregului guvern” să se implice în intervenţia la faţa locului, notează Reuters.

Campania antifurt, lansată de preşedintele mexican la 20 decembrie, a condus la penurii şi cozi lungi la staţiile de benzină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Probabil cel mai vechi calendar seleno-solar din lume, descoperit Göbekli Tepe, în Turcia

Probabil cel mai vechi calendar seleno-solar din lume, descoperit Göbekli Tepe, în Turcia Sculpturile dăltuite într-un stâlp mare de piatră la Göbekli Tepe, în Turcia,...

Fake news răspândit de Elon Musk: UK îi va deporta pe protestatarii de extremă dreapta în lagăre de detenție

Fake news răspândit de Elon Musk: UK îi va deporta pe protestatarii de extremă dreapta în lagăre de detenție Miliardarul american Elon Musk a răspândit...

VIDEO Dan Balan a ajuns la Odesa și s-a adresat fanilor în ucraineană

VIDEO Dan Balan a ajuns la Odesa și s-a adresat fanilor în ucraineană Dan Balan nu a mai fost în Ucraina de doi ani. Acum...

VIDEO „Au investit” circa 1.200.000€, dar și-au pierdut banii. 12 persoane din Chișinău, investigate cu procurorii din România

VIDEO „Au investit” circa 1.200.000€, dar și-au pierdut banii. 12 persoane din Chișinău, investigate cu procurorii din România Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.