Bilanțul în urma exploziilor din Afganistan în timpul unui miting electoral a ajuns la 48 de morți

Publicat:

Bilanțul morților în urma celor două explozii produse marți în Afganistan în timpul unui miting electoral, a ajuns la 48 de morți și zeci de răniți, au anunțat autoritățile locale, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Exploziile s-au produs în capitala Kabul și în provincia Parwan din centrul țării, în apropierea unui miting electoral la care a participat și președintele afgan Ashraf Ghani.


Citește și : Șeful diplomației franceze lansează un apel la detensionare, după atacurile din Arabia Saudită

“Președintele nu este rănit”, a declarat un consilier al lui Ghani pentru reporteri.

Cel puțin 48 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite, potrivit poliției și oficialilor din domeniul medical.

“Femei și copii se află printre cei răniți, iar majoritatea victimelor par să fie civili”, a informat Abdul Qasim Sangin, șeful spitalului local.

Citește și : Tusk cere începerea procesului de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord

Cele două explozii produse marți în Afganistan au fost revendicate de o grupare insurgentă talibană.

Atacurile sinucigașe au vizat forțele afgane de securitate, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul European va adopta o Rezoluție privind integrarea europeană a R. Moldova

Parlamentul European va adopta o Rezoluție privind integrarea europeană a R. Moldova Săptămâna viitoare Parlamentul European va dezbate parcursul european al Republicii Moldova și va...

Incendiu puternic într-un bloc din Bălţi

Incendiu puternic într-un bloc din Bălţi În dimineața zilei de 04 octombrie 2024, pompierii IGSU din nordul țării au fost solicitați să intervină la lichidarea...

I-a căzut bucuria-n scârbă. Un bărbat a fost denunțat imediat ce luase mită de câteva mii

I-a căzut bucuria-n scârbă. Un bărbat a fost denunțat imediat ce luase mită de câteva mii Un bărbat din Edineţ va fi cercetat penal după...

Cercetați pentru falimentarea fictivă a unei întreprinderi mixte

Cercetați pentru falimentarea fictivă a unei întreprinderi mixte Patru moldoveni sunt bănuiți de abuz de serviciu și insolvabilitate fictivă , în dosarul unei întreprinderi cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.