Bilanţul în urma unor alunecări de teren din Indonezia a urcat la 13 morţi

Publicat:

Numărul persoanelor decedate în urma unor alunecări de teren produse într-un sat din provincia Java de Vest din Indonezia a crescut duminică la 13, au anunţat autorităţile locale, citate de Xinhua, potrivit agerpres.

Bilanţul precedent, anunţat în urma unei alunecări de teren declanşată în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, indica 11 morţi şi 18 răniţi.


Citește și : Mai mulţi manifestanţi pro-Trump, arestaţi şi inculpaţi după asaltul asupra Capitoliului

“Echipa de intervenţie a găsit alte două victime, care au murit în alunecări de teren, numărul persoanelor decedate ajungând la 13 până la ora 13:00 (duminică, ora locală)”, a declarat duminică pentru site-ul de ştiri Detik.com directorul agenţiei provinciale pentru gestionarea dezastrelor din Bandung, Deden Ridwansyah.

Operaţiunile de căutare şi salvare continuă duminică pentru găsirea altor victime în urma alunecărilor de teren produse în satul Cihanjuang din Java de Vest.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Raditya Jati, a declarat că prima alunecare de teren a fost declanşată de precipitaţiile abundente şi de solul instabil.

În timp ce echipele de intervenţie evacuau victimele din zona afectată a avut loc o altă alunecare de teren, a precizat Raditya Jati.

Citește și : Netanyahu a primit a doua doză de vaccin împotriva Covid-19

Potrivit prognozelor Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică (BMKG), precipitaţiile sub formă de ploaie vor continua în regiune în următoarele zile.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios, din octombrie până în martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.