Bilanţul incendiilor din Grecia a crescut la 94 de morţi

Publicat:

Bilanţul incendiilor care au devastat pe 23 iulie regiunea aflată la est de Atena a crescut sâmbătă la 94 de morţi, după decesul unei femei rănite în timpul dezastrului, informează AFP, potrivit agerpres.

Peste 30 de persoane sunt încă spitalizate în urma incendiului care a devastat staţiunea Mati.


Citește și : Convorbire telefonică Macron-Trump cu privire la Siria şi Iran

Patru oficialii au fost concediaţi în urma tragediei, printre care ministrul ordinii publice şi al protecţiei cetăţenilor, Nikos Toskas, şi responsabili din cadrul poliţiei şi ai pompierilor.

Guvernul s-a apărat susţinând că organizarea unei evacuări s-a dovedit dificilă în condiţiile în care vântul sufla în respectiva zi cu circa 120 de kilometri pe oră, însă informaţii apărute ulterior au confirmat faptul că poliţia nu a securizat corespunzător zona, deşi a fost alertată în mod corect de către pompieri cu privire la amploarea şi locaţia exactă a incendiului.

Numeroşi şoferi au rămas blocaţi pe străzile înguste din Mati, în timp ce alţi locuitori care au reuşit să ajungă la plajă şi la mare au fost nevoiţi să aştepte ore întregi pentru a primi ajutor.

Citește și : Gaza: Un palestinian a murit în urma rănilor provocate de tiruri ale soldaţilor israelieni

O anchetă judiciară a fost deschisă, iar părinţii a două dintre victime au cerut, de asemenea, urmărirea penală a autorităţilor pentru neglijenţă şi punerea în pericol a vieţilor celorlalţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.