Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Kentucky a urcat la 25 de morţi

Publicat:

Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Kentucky a urcat la 25 de morţi şi va continua, cel mai probabil, să crească în zilele următoare, a declarat guvernatorul acestui stat american sâmbătă, în condiţiile în care rezidenţii şi echipele de salvare continuă operaţiunile de căutare a unor supravieţuitori, informează AFP, potrivit agerpres.

“Avem 25 de morţi confirmaţi. Acest bilanţ va continua să crească”, a declarat guvernatorul Andy Beshear într-o conferinţă de presă.


Citește și : Poliţia din Austria a arestat un tânăr sub suspiciuni de terorism

“Din păcate, cred că vom continua să găsim cadavre în săptămânile următoare”, a adăugat guvernatorul democrat, în contextul în care ploile torenţiale care s-au abătut asupra acestui stat american în noaptea de miercuri spre joi au transformat mai multe drumuri în veritabile râuri şi i-au obligat pe localnici să se refugieze pe acoperişurile caselor lor şi să aştepte sosirea echipelor de salvare.

Andy Beshear a precizat că patru copii – nu şase, aşa cum anunţaseră iniţial oficialii americani – au murit în aceste inundaţii.

Potrivit cotidianului local Lexington Herald Leader, este vorba despre patru fraţi şi surori, cu vârste cuprinse între un an şi opt ani, care au fost luaţi de ape atunci când s-au refugiat în vârful unui copac alături de părinţii lor.

Anumite regiuni din Kentucky au primit aproximativ 20 de centimetri cubi de ploaie pe metru pătrat în 24 de ore şi, pe alocuri, nivelurile râurilor au crescut brusc cu mai mulţi metri, înainte ca acestea să iasă din matcă.

Guvernatorul local a spus că este încă dificil să se estimeze numărul persoanelor dispărute, întrucât serviciile de telefonie mobilă nu funcţionează în zonele cele mai afectate, iar persoanele care au reuşit totuşi să se salveze din calea apelor nu pot să îşi contacteze familiile.

Preşedintele Joe Biden a decretat “stare de catastrofă naturală” şi a deblocat ajutoare federale pentru a sprijini comunităţile din zonele afectate de “furtună, inundaţii, alunecări de teren şi scurgeri de noroi”.

Probleme logistice

Rezerviştii din Garda Naţională au realizat 650 de evacuări cu elicopterul începând de miercuri, în timp ce serviciile de securitate ale statului american au operat 750 de evacuări cu ajutorul unor bărci, a dezvăluit Andy Beshear, care a subliniat că operaţiunile de salvare sunt “extrem de stresante şi de dificile”.

Cincisprezece centre de primire au fost deschise în şcoli, biserici şi parcuri naturale din Kentucky.

Ploile au încetat sâmbătă în regiune, dar noi precipitaţii sunt aşteptate duminică, riscând să genereze noi probleme logistice pentru echipele de salvare, care întâmpină deja dificultăţi în a ajunge la persoanele sinistrate, întrucât numeroase drumuri au rămas blocate, multe poduri au devenit inutilizabile şi nivelul apei este încă mult prea mare.

“Problema noastră va fi ziua de duminică. Va reîncepe să plouă şi chiar dacă noi credem că nu vor fi cantităţi istorice, va fi foarte greu de intervenit”, a declarat guvernatorul Andy Beshear pentru CNN.

În plus, temperaturi foarte mari sunt aşteptate săptămâna viitoare şi mii de locuinţe sunt private de electricitate – implicit şi de aer condiţionat -, precum şi de apă potabilă. Autorităţile americane se pregătesc să amenajeze “centre de răcorire” cu ajutorul unor generatoare portabile pentru persoanele cele mai vulnerabile şi să distribuie totodată apă îmbuteliată.

Aceste inundaţii sunt considerate cele mai recente manifestări ale episoadelor meteorologice extreme, care au devenit tot mai frecvente odată cu încălzirea planetei noastre provocată de activităţile umane.

În decembrie, mai multe zeci de tornade violente au devastat cinci state din centrul Statelor Unite, în principal vestul statului Kentucky, provocând cel puţin 79 de decese.

Citește și : Premierul australian vrea crearea unui organism reprezentativ al populaţiilor indigene în Parlament

Paradoxal, acele tornade au ajutat statul Kentucky să se pregătească mai bine pentru a face faţă catastrofelor naturale, a precizat guvernatorul local.

“Am învăţat multe lecţii în partea vestică din Kentucky după acele tornade devastatoare din urmă cu şapte luni”, a declarat el. Caravane care au permis relocarea temporară a familiilor afectate de tornade în iarna trecută au fost trimise în estul acestui stat american, unde ar trebui să ajungă foarte rapid şi de această dată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.