X

Bilanţul inundațiilor devastatoare din vestul Germaniei a crescut la 165 de morţi

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au provocat decesul a cel puţin 165 de persoane, conform unui nou bilanţ anunţat luni, alte zeci de locuitori fiind în continuare daţi dispăruţi, informează AFP., potrivit agerpres.

În landul Renania-Palatinat, cel mai afectat de acest dezastru, ”numărul morţilor a ajuns în prezent la 117”, faţă de 112 conform unui bilanţ anterior, ”şi 749 de răniţi”, a declarat pentru AFP Verena Scheuer, purtătoare de cuvânt a poliţiei din Koblenz.

Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

În landul Renania de Nord-Westfalia, cel mai recent bilanţ, prezentat duminică, indica ”cel puţin” 47 de morţi. Un deces a fost anunţat în landul Bavaria, în sudul ţării, afectat de inundaţii semnificative în acest weekend.

Ministrul de interne Horst Seehofer urmează să viziteze zonele afectate luni, în special Bad Neuenahr-Ahrweiler, oraş situat pe una dintre văile cele mai afectate de inundaţii.

Ministrul conservator este vizat de o dezbatere cu privire la un posibil eşec al sistemelor de avertizare a populaţiei în contextul bilanţului sumbru al acestor inundaţii.

Germania se află în continuare în stare de şoc în faţa acestui dezastru natural, cel mai grav din istoria recentă a ţării.

Cancelarul Angela Merkel a efectuat, duminică, o vizită în comuna Schuld, nu departe de Bonn, unde râul Ahr, transformat într-un torent furios, a distrus o parte din centrul istoric.

”Limba germană cu greu poate găsi cuvintele pentru a descrie devastarea provocată”, a declarat cancelarul, descriind o devastare ”suprarealistă” şi promiţând sprijinul statului federal.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

De miercuri, un ajutor de urgenţă de cel puţin 300 de milioane de euro va fi prezentat de guvern, înaintea unui vast program de reconstrucţie în valoare de mai multe miliarde de euro.

Încălzirea globală a fost indicată drept cauză atât de specialişti, cât şi de politicieni. Merkel a lansat duminică un apel la un ”efort foarte sporit” pentru accelerarea politicilor climatice.

 

Tags: KoblenzRenania de Nord-WestfaliaRenania-PalatinatVerena Scheuer
Categorii: Diaspora